Antena 3 CNN Externe Ce spune cancelarul Angela Merkel despre zvonurile conform cărora ar vrea să demisioneze înaintea încheierii mandatului

Ce spune cancelarul Angela Merkel despre zvonurile conform cărora ar vrea să demisioneze înaintea încheierii mandatului

Ce spune cancelarul Angela Merkel despre zvonurile conform cărora ar vrea să demisioneze înaintea încheierii mandatului
30 Apr 2019   •   21:39

Cancelarul german Angela Merkel a infirmat marţi speculaţiile că ar putea demisiona înaintea să-şi încheie în 2021 cel de-al patrulea mandat de şefă a executivului, despre care a promis anterior că va fi şi ultimul, transmite agenţia dpa.

Reacţia ei survine în urma unor relatări din presă conform cărora, la o reuniune în luna iunie a Uniunii Creştin-Democrate (CDU), ea ar urma să-şi anunţe intenţia de a se retrage mai devreme, eventual pentru a deveni preşedinte al Consiliului European.

Întrebată marţi la o conferinţă de presă dacă la reuniunea partidului din 2-3 iunie are în vedere să facă un anunţ despre viitorul ei, Angela Merkel a spus că va ''răspunde la aceasta cu un ''nu'' clar''.

Speculaţiile din presă au fost alimentate şi de anunţul neaşteptat despre desfăşurarea acestei reuniuni, ce va avea loc la numai câteva zile după alegerile europene.

Considerată o ancoră a stabilităţii în UE în ultimii 14 ani, dar confruntată pe plan intern cu critici după ce a deschis graniţele Germaniei pentru mai mult de un milion de migranţi, Angela Merkel a renunţat în luna decembrie la conducerea CDU. Aceasta a fost preluată de către Annegret Kramp-Karrenbauer, înainte o cvasi-necunoscută în lumea politică, zisă şi AKK, conform iniţialelor ei, sau mini-Merkel, datorită apropierii sale de actualul cancelar.

Annegret Kramp-Karrenbauer, considerată favorită la postul de cancelar după retragerea Angelei Merkel, încearcă să-şi contureze propria personalitate, organizând dezbateri pe diferite teme politice, inclusiv subiectul delicat al migraţiei. Pentru a recupera din popularitatea pierdută de CDU, ea încearcă de asemenea să pledeze pentru valorile tradiţionale susţinute de votanţii mai conservatori.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: Angela Merkel
Parteneri
Percheziții în Bucureşti: "Maestru spiritual” acuzat de trafic de persoane
x close