Antena 3 CNN Externe Cehia va proteja spațiul aerian al Slovaciei

Cehia va proteja spațiul aerian al Slovaciei

Guvernul ceh a anunțat că susține un plan privind protejarea spațiului aerian al Slovaciei.

Cehia va proteja spațiul aerian al Slovaciei
Sursa foto: Getty Images
de Alexandra Ionescu    |    27 Iul 2022   •   22:33

Guvernul ceh va permite avioanelor sale de luptă să protejeze spațiul aerian al Slovaciei, începând din septembrie, a declarat miercuri Ministerul Apărării.

Slovacia le-a cerut aliaților din NATO să patruleze pe cerul său.

Asta după ce a decis să își imobilizeze avioanele de luptă MiG-29 de fabricație rusească, care ar putea fi trimise în Ucraina pentru a ajuta Kievul să se apere împotriva rușilor.

"Nu văd nicio problemă, guvernul (Republicii Cehe) îl va aproba cu siguranță. Suntem pregătiți atât din punct de vedere tehnic, cât și din punct de vedere al capacităților noastre", a declarat miercuri prim-ministrul ceh, Petr Fiala, în timpul unei întâlniri cu omologul său slovac, Eduard Geger, în Karlovy Vary.

În plus, Fiala a sugerat posibilitatea antrenării armatei ucrainene în Cehia: ”Dacă va fi nevoie, vom pregăti armata ucraineană, dar depinde de tehnologiile pe care le avem aici”.

×
Subiecte în articol: Cehia Slovacia spatiu aerian
Parteneri
Românii care vor fi obligați să își instaleze al doilea contor pentru energie
x close