Antena 3 CNN Externe "Cei care au stat deoparte sau au maltratat Ucraina vor trebui să plătească prețul" | Avertismentul ministrului de Externe de la Kiev

"Cei care au stat deoparte sau au maltratat Ucraina vor trebui să plătească prețul" | Avertismentul ministrului de Externe de la Kiev

Ministrul de externe ucrainean, Dmitro Kuleba, a declarat că țara sa va ține cont de atitudinea statelor lumii față de Ucraina, odată ce războiul se va fi încheiat.

"Cei care au stat deoparte sau au maltratat Ucraina vor trebui să plătească prețul" | Avertismentul ministrului de Externe de la Kiev
Sursa foto: Antena 3 CNN
de Redacția Antena 3 CNN    |    17 Mar 2023   •   13:59

Într-un amplu interviu acordat postului public britanic de televiziune BBC, șeful diplomației ucrainene (foto) a afirmat că alegerile făcute de fiecare țară după invadarea Ucrainei de către Rusia "vor fi luate în considerare la construirea relațiilor viitoare".

"Dacă cineva din această lume crede că felul în care o țară sau alta a tratat Ucraina în cele mai întunecate momente ale istoriei sale nu va fi luat în considerare atunci când vom construi relațiile viitoare, (înseamnă că) acești oameni pur și simplu nu știu cum funcționează diplomația", a avertizat el.

Kuleba a subliniat că "războiul este un moment al alegerilor" și că "fiecare alegere va fi contabilizată".

Ucraina a primit sprijin militar și economic din partea țărilor occidentale după invazia rusă.

Citește șiChina a trimis în Rusia puști de asalt, drone și echipament militar de protecție

Alte țări din Africa, Asia și America de Sud s-au ținut departe de Kiev din diferite motive, cum ar fi îngrijorarea față de costurile economice ale conflictului sau simpatiile istorice față de Rusia.

În legătură cu aceste state, ministrul ucrainean a subliniat că acelea care nu au ajutat țara sa ori au "maltratat-o" vor trebui "să plătească prețul" pentru această atitudine, notează BBC.

În interviul pentru postul britanic, Dmitro Kuleba a mai susținut că nu există niciun semn din partea Rusiei că ar dori să negocieze cu Ucraina pentru a pune capăt conflictului.

Ministru ucrainean de Externe: "Nu credem că președintele Chinei este gata să înarmeze Rusia"

El a adăugat însă că "orice război se termină la masa negocierilor", deși obiectivul său, în calitate de ministru, este să se asigure că "Ucraina începe negocierile după o victorie pe front.

Legat de apropiata vizită a liderului chinez Xi Jinping la Moscova, șeful diplomației ucrainene a spus că nu crede că președintele Chinei "a ajuns la momentul în care ar fi gata să înarmeze Rusia".

El a indicat că președintele ucrainean Volodimir Zelenski este pregătit să aibă un dialog telefonic cu Xi Jinping.

×
Subiecte în articol: Dmitro Kuleba Ucraina Xi Jinping China Rusia
Parteneri
El este tânărul de 27 de ani, ucis pe o stradă din Suceava!
x close