
Considerat un reformator și un nonconformist, Papa Francisc a fost ales în urmă cu 12 ani la conducerea Bisericii Catolice. Și-a început pontificatul într-un moment extrem de dificil pentru Biserica Catolică, care se confrunta cu corupția și urmările scandalului abuzurilor sexuale asupra copiilor, fapte pe care regretatul pontif le-a gestionat cu intransigență. De-a lungul istoriei sale, Biserica Catolică a fost zguduită de mai multe scandaluri. Vă puteți imagină un papă care să pună la judecată cadavrul predecesorului său? Sau care să scoată papalitatea la vânzare? Ei bine, sunt papi care au făcut aceste lucruri și chiar mai mult, într-o perioadă în care regulile după care jucau erau cu totul altele.
Iată opt papi care au intrat în cărțile de istorie… din motive nu tocmai sfinte:
- Papa Alexandru al VI-lea
NĂSCUT CA: Rodrigo Borgia, lângă Valencia, Spania, în 1431.
PERIOADA PONTIFICATULUI: 1492–1503.
CE A FĂCUT: Numele Borgia este și azi sinonim cu scandalul, în mare parte datorită acestui papă. Se spune că a dat mită ca să ajungă papă, iar odată în funcție a numit multe dintre rudele sale în poziții de putere și chiar a ordonat asasinarea unor cardinali rivali pentru a le lua proprietățile. De asemenea, a avut mai multe amante și a avut copii cu acestea. Amintim că preoții catolici depun un jurământ de celibat. - Papa Ștefan al VI-lea
NĂSCUT CA: Numele, data și locul nașterii necunoscute.
PERIOADA PONTIFICATULUI: Mai 896 – August 897.
CE A FĂCUT: A avut o ură profundă față de predecesorul său, Papa Formosus. După ce a devenit papă, a ordonat exhumarea cadavrului lui Formosus, îmbrăcarea acestuia în veșminte papale și judecarea lui într-un proces macabru. Verdictul? Găsit vinovat. Cadavrul a fost târât pe străzile Romei și aruncat în Tibru. Ștefan a fost ulterior strangulat de unul dintre dușmanii săi. - Papa Bonifaciu al VIII-lea
NĂSCUT CA: Benedetto Caetani, Roma, cca 1235.
PERIOADA PONTIFICATULUI: 1294–1303.
CE A FĂCUT: A avut o abordare autoritară, intrând în conflict cu scriitorul Dante Alighieri, pe care l-a exilat. A emis un ordin papal prin care pretindea autoritate supremă asupra regilor Europei. Regele Filip al IV-lea al Franței a ordonat capturarea papei. Bonifaciu a murit la scurt timp după, iar Dante l-a plasat în cercul al optulea al Iadului în „Infernul”. - Papa Urban al VI-lea
NĂSCUT CA: Bartolomeo Prignano, Napoli, cca 1318.
PERIOADA PONTIFICATULUI: 1378–1389.
CE A FĂCUT: A declanșat Marea Schismă Occidentală – o perioadă în care au existat doi, apoi trei papi rivali. A ordonat execuții brutale ale cardinalilor care complotau împotriva sa. Se spune că s-a plâns că țipetele lor nu erau destul de puternice. - Papa Leon al X-lea
NĂSCUT CA: Giovanni de' Medici, Florența, 1475.
PERIOADA PONTIFICATULUI: 1513–1521.
CE A FĂCUT: Provenind din faimoasa familie Medici, a trăit în lux și a cheltuit enorm. Pentru a acoperi deficitele, a promovat vânzarea indulgențelor, adică iertarea păcatelor pentru diverse sume de bani. Această practică a stârnit furia lui Martin Luther, care a declanșat Reforma Protestantă. - Papa Ioan al XII-lea
NĂSCUT CA: Ottaviano, Roma, cca 937.
PERIOADA PONTIFICATULUI: 955–964.
CE A FĂCUT: Avea aproximativ 18 ani când a devenit papă și a condus Biserica ca pe o petrecere continuă. Nu a fost celibatar, iar legenda spune că a murit în urma unui atac cerebral în timpul unui act sexual cu soția altui bărbat. - Papa Benedict al IX-lea
NĂSCUT CA: Teofilact, Roma, cca 1012.
PERIOADA PONTIFICATULUI: 1032–1044; aprilie–mai 1045; 1047–1048.
CE A FĂCUT: Supranumit „demon din iad” de către unii sfinți, a fost papă de trei ori. A vândut papalitatea nașului său, apoi a revenit și a fost înlăturat de armatele germane. - Papa Sergiu al III-lea
NĂSCUT CA: Sergius, Roma. Data nașterii necunoscută.
PERIOADA PONTIFICATULUI: 904–911.
CE A FĂCUT: A ajuns papă în timpul unei perioade de instabilitate. I-a declarat pe rivalii săi anti-papi și a ordonat uciderea unuia dintre ei. Se crede că a fost tatăl Papei Ioan al XI-lea, rezultat al relației sale cu nobilă romana Marozia.
Vedeți în galeria foto de mai jos imagini cu cei mai răi papi din istorie: