Cel mai tânăr copil despărțit de părinți la granița dintre SUA și Mexic este bebelușul unor români. Constantin Mutu avea patru luni când a fost trimis să trăiască cu o altă familie în Michigan, în timp ce tatăl său a fost ținut într-o unitate de detenție și apoi deportat în România.
Constantin este unul dintre miile de copii care au fost despărțiți de părinți în timpul politicii de ”toleranță zero” implementată de administrația Trump la granițele SUA.
Cazul său este prezentat de New York Times, acolo unde se vorbește despre cele mai recente cinci luni din viața micuțului, atunci când a fost despărțit de cei care îl iubeau cel mai mult.
Părinții săi, Vasile și Florentina, au plecat din România spre Mexic în 2018, cu doi dintre cei cinci copii ai lor, intenționând să ceară azil în SUA. Vasile spune că a fost presat să renunțe la cererea de azil, din cauză că avea cazier.
VIDEO
Întreaga poveste a lui Constantin, pe New York Times.
Politica ”toleranței zero” de la granița cu Mexicul a fost adoptată în 2018, atunci când autoritățile federale au separat copiii de părinți sau tutorii legali la intrarea în SUA. Adulții au fost puși sub acuzare și duși în închisori federale, în timp ce copiii au fost încredințați sub supraveghere Departementului de Sănătate și Servicii Sociale.
Această practică a încetat în iunie 2018, atunci când președintele Donald Trump a semnat un ordin executiv care menținea ”toleranța zero”, permițând familiilor să rămână unite. Pentru că nu s-a dovedit o măsură practică, politica ”toleranței zero” a luat sfârșit după ce autoritățile au anunțat că nu toți imigranții ilegali vor fi puși sub acuzare.
Cu toate acestea, investigații jurnalistice au arătat că despărțirile copiilor de părinți au continuat.