Antena 3 CNN Externe Cel puţin 18 răniţi, după ce un avion de pasageri a luat foc la aterizarea pe pistă în Rusia

Cel puţin 18 răniţi, după ce un avion de pasageri a luat foc la aterizarea pe pistă în Rusia

<1 minut de citit Publicat la 13:47 01 Sep 2018 Modificat la 13:47 01 Sep 2018
o_1cmabslrtaom7sov7elru10kp8.jpg

Cel puţin 18 persoane au fost rănite după ce un avion de pasageri cu 164 de persoane la bord a derapat sâmbătă dimineaţă la aterizarea pe pista aeroportului din oraşul Soci din Rusia şi a lat apoi foc, au transmis autorităţile, citate de BBC.

Aeronava Boeing 737-800, operată de compania Utair airline, avea la bord 164 de pasageri şi şase membri ai echipajului.

Dintre cele 18 persoane rănite, trei sunt copii. Acestea au suferit arsuri şi s-au intoxicat cu monoxid de carbon.

În momentul aterizării, avionul a derapat, s-a izbit de gardurile pistei, apoi unul dintre motoare a luat foc.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close