Antena 3 CNN Externe Cel puţin 32 de oameni au murit, într-o serie de atacuri comise în Irak

Cel puţin 32 de oameni au murit, într-o serie de atacuri comise în Irak

Cel puţin 32 de oameni au murit, într-o serie de atacuri comise în Irak
Sursa foto: Foto: EPA/ INTACT Images
de S.T.    |    23 Feb 2012   •   11:33

Cel puţin 32 de persoane au fost ucise şi alte câteva zeci rănite, joi dimineaţă, într-o serie de atacuri comise la Bagdad şi în alte oraşe din Irak, au anunţat oficiali din domeniul securităţii, citaţi de AFP.

Atentatele au fost comise cu ajutorul unor bombe amplasate la marginea drumului sau cu maşini-capcană, dar au avut loc şi atacuri ale unor persoane înarmate.

Acestea au vizat cel puţin cinci zone diferite din capitală, unde s-au înregistrat cel puţin 22 de morţi, şi mai multe oraşe din provinciile Salaheddin (nord) şi Diyala (centru), potrivit unei surse din Ministerul de Interne şi unor oficiali locali din domeniul securităţii.â

Atacurile comise reprezintă cea violentă serie de atentate după 14 ianuarie, când un atac sinucigaş care a vizat pelerini şiiţi s-a soldat cu cel puţin 53 de morţi în apropiere de Basra.

×
Subiecte în articol: morti atacuri Irak Bagdad
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close