Antena 3 CNN Externe Cele mai GRAVE inundaţii care au lovit Balcanii din ULTIMUL SECOL. Urgia apelor a luat 44 de vieţi

Cele mai GRAVE inundaţii care au lovit Balcanii din ULTIMUL SECOL. Urgia apelor a luat 44 de vieţi

Cele mai GRAVE inundaţii care au lovit Balcanii din ULTIMUL SECOL. Urgia apelor a luat 44 de vieţi
de O.P.    |    19 Mai 2014   •   05:59

Urgia apelor a luat 44 de vieţi la cele mai grave inundaţii ce au lovit Balcanii de mai bine de un secol. Iar bilanţul va creşte în urma retragerii apelor, spun autorităţile.

A fost mobilizare masivă în Europa. Cel puţin 14 ţări din blocul comunitar au trimis ajutoare în sprijinul Serbiei, Bosniei şi Croaţiei, cele mai afectate de viituri. Faimosul regizor sârb, Emir Kusturica, a trimis două dintre elicopterele sale pentru a îi salva pe sinistraţi.

Sute de soldaţi, poliţişti şi voluntari au ajutat la construcţia unor diguri din saci cu nisip în jurul marilor centrale electrice din Serbia, ameninţate de ape.

Inundaţiile au redus deja cu 40 la sută activitatea centralelor sârbeşti. Pagubele sunt estimate la peste o sută de milioane de euro.

Mii de oameni salvaţi din zonele calamitate şi-au găsit refugiu în adăposturile din Belgrad.

În Bosnia şi Herţegovina, valuri înalte de trei-patru metri au acoperit străzile mai multor oraşe din nord şi est, unde soldaţii au intervenit cu bărci şi tractoare pentru a duce alimente şi medicamente celor blocaţi în case.

Ministerul Afacerilor Externe de la Bucureşti le recomandă românilor ce tranzitează, în următoarea săptămână, această ţară să evite nordul şi estul, puternic afectat de inundaţii şi alunecări de teren.

Apele au măturat şi estul Croaţiei, unde peste o mie de soldaţi au fost mobilizaţi la evacuări.


×
Subiecte în articol: inundatii
Parteneri
Orașul din Europa care cere ca ziua să aibă 26 de ore în loc de 24
x close