Antena 3 CNN Externe Centrala nucleară Emsland din Germania a fost închisă, în urma unui incident

Centrala nucleară Emsland din Germania a fost închisă, în urma unui incident

Centrala nucleară Emsland din Germania a fost închisă, în urma unui incident
Sursa foto: Foto: bfs.de
04 Apr 2015   •   15:02

Centrala nucleară Emsland din Germania a fost închisă temporar în urma unui incident de securitate, a anunţat vineri Ministerul Mediului din landul Saxonia Inferioară, precizând că nu s-au înregistrat scurgeri radioactive, relatează site-ul TheLocal.de.
   
Dispozitivele de măsurare au înregistrat o uşoară creştere a nivelului de radiaţii la centrală, iar operatorii RWE Power AG şi E.On SE au decis să închidă temporar centrala veche de 27 de ani, ca măsură de precauţie.
   
Autorităţile au declanşat o anchetă pe tema acestui incident. Ministerul nu a prezentat alte detalii şi nici nu a precizat când îşi va relua activitatea centrala nucleară.
   
Centrala de 1.400 de megawaţi, situată în apropierea frontierei olandeze, a fost pusă în funcţiune în 1988. De atunci, produce aproximativ 11 miliarde de kWh de electricitate anual, asigurând alimentarea cu energie electrică a 3,5 milioane de locuinţe, potrivit RWE.
   
Pe lângă Emsland, în landul Saxonia Inferioară mai funcţionează centrala nucleară Grohnde, care a fost pusă în funcţiune în 1984.
   
Centrala Emsland urmează să fie închisă permanent în 2022, în cadrul planului Germaniei de a renunţa treptat la energia nucleară.
 

×
Subiecte în articol: Germania centrala nucleara
Parteneri
A început distribuirea pensiilor pe luna mai. Anunţul Poştei Române
x close