Antena 3 CNN Externe Cererea de extrădare a lui Mihai Necolaiciuc ar putea fi judecată duminică, în SUA

Cererea de extrădare a lui Mihai Necolaiciuc ar putea fi judecată duminică, în SUA

Cererea de extrădare a lui Mihai Necolaiciuc ar putea fi judecată duminică, în SUA
Sursa foto: Mihai Necolaiciuc
22 Aug 2009   •   09:52

Un judecător din statul american Florida ar putea examina duminică cererea de extrădare a fostului director al CFR, Mihai Necolaiciuc. Acesta a fost trimis în judecată de procurorii DNA în trei dosare, pentru achiziţiile supraevaluate din perioada în care a condus compania. Necolaiciuc a fost arestat, la 17 iunie, în Florida, iar justiţia americană doreşte să se asigure că drepturile sale nu vor fi încălcate prin extrădarea în România. Necolaiciuc l-a angajat pe avocatul care l-a apărat şi pe fostul dictator din Panama, Manuel Noriega, căruia a reuşit să-i reducă pedeapsa pentru trafic de droguri.

Cererea de extrădare va fi prezentată instanţei din SUA, la 22 august 2009. Partea română a transmis deja către autorităţile americane toate documentele care au fost solicitate, încă din 28 februarie 2008. Autorităţile americane au admis cererea de arestare provizorie, în vederea extrădării, formulată de Ministerul Justiţiei referitor la Mihai Necolaiciuc.

"Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti (MJLC) informează că autorităţile americane au admis cererea de arestare provizorie în vederea extrădării formulată de MJLC privind pe cetăţeanul român Mihai Necolaiciuc", a precizat, marţi, ministerul, într-un comunicat de presă. Astfel, procurorul de caz din Statele Unite a informat Ministerul Justiţiei că un judecător american a emis în 22 iunie un mandat intern de arestare în vederea extrădării pentru Mihai Necolaiciuc.

Ministerul Justiţiei va continua cooperarea în acest caz cu autorităţile americane până la extrădarea efectivă a lui Mihai Necolaiciuc, potrivit procedurilor prevăzute de lege. Mihai Necolaiciuc, fostul director CFR este căutat prin Interpol din 2004 pentru delapidare, a fost reţinut pe 17 iunie în Florida pentru încălcarea legii imigraţiei.

Ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu se arată preocupat de cazul Necolaiciuc: "Soluţionarea cererii de extrădare se face conform legii americane. În procedura de extrădare din SUA nu se aplică legea romană. Admiterea cererii de arestare provizorie în vederea extrădării este doar un prim pas în procedura de extrădare. Urmează ca instanţa federeala din Florida să se pronunţe cu privire la cererea de extrădare şi să decidă într-un sens sau altul. Soluţionarea cererii într-o primă instanţă ar putea dura aproximativ un an. În cazul în care instanţă admite cererea de extrădare. Necolaiciuc are dreptul să uziteze de căile de atac prevăzute de legea americană: la instanţa federală, la Curtea de Apel a statului federal şi la Curtea Supremă a SUA. Necolaiciuc ar avea la dispoziţie trei căi de atac", a explicat acesta.

Antena 3

×
Subiecte în articol: Mihai Necolaiciuc
Parteneri
Potopul din Dubai explicat de climatologi
x close