Antena 3 CNN Externe Incendii devastatoare la Cernobîl. Flăcările se apropie de fosta centrală nucleară

Incendii devastatoare la Cernobîl. Flăcările se apropie de fosta centrală nucleară

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 21:11 13 Apr 2020 Modificat la 21:11 13 Apr 2020
Incendii devastatoare la Cernobîl. Flăcările se apropie de fosta centrală nucleară
Sursa foto: Hepta

Experţii de mediu au exprimat temeri că focul ar putea răscoli cenuşa radioactivă din sol şi astfel fumul potenţial contaminat s-ar putea îndrepta către capitala Kiev.

Natalia Degtyarenko, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale de Energie Atomică Energoatom, declară că incendiul din zona de excludere s-a mutat în stânga Pripyat.

„Agenția de stat pentru gestionarea zonei de excludere, Serviciul de stat de urgență, Poliția ar trebui să explice cum a trecut focul cealaltă parte a râului Pripyat, în condițiile în care lățimea acestuia este de 50-70 m? Un număr mare de teritorii, sate, cimitire au fost distruse.

Incendiul a cuprins teritorii vaste din Pădurea Roșie. Arde orașul închis Cernobîl 2, până și orașul Cernobîl a fost afectat. Nu mai mințiți! Nu mai spuneți că situația e sub control. Acum, situația este scăpată de sub control, e critică.

Din toată inima, mulțumesc pompierilor și salvatorilor.

Mulțumesc la fel ca în 1986”, spune Natalia Degtyarenko.

Informațiile au fost prezentate de Adrian Ursu, luni seară, la Antena 3.

 

×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Longevity Magazine

x close