Antena 3 CNN Externe Un cetăţean grec de origine rusă a fost arestat pentru spionaj în Austria

Un cetăţean grec de origine rusă a fost arestat pentru spionaj în Austria

Un cetăţean grec, de origine rusă, care se afla de ani buni în misiune de spionaj şi avea ascunzători secrete, a fost arestat la Viena. Bărbatul are dublă cetăţenie şi este fiul unui diplomat.

Un cetăţean grec de origine rusă a fost arestat pentru spionaj în Austria
Sursa foto: Hepta
de Redacția Antena 3 CNN    |    19 Dec 2022   •   14:32

Potrivit mai multor surse, spionul grec în vârstă de 39 de ani a fost ridicat de acasă de două echipaje antiterorism.

Bărbatul a fost arestat pe 24 martie, dar detaliile au fost făcute publice abia acum.

Mai mult, suspectul ar fi avut parte de o pregătire militară specială în Rusia, fiind instruit să transmită mesaje şi detalii preţioase.

Misiunea bărbatului era aceea de a monitoriza opinia populară din Austria, pentru a transmite informaţii Moscovei.

Potrivit presei germane, cetăţeanul grec se afla de ani buni în misiune şi avea mai multe ascunzători secrete.

De asemenea, bărbatul acuzat de spionaj este fiul unui diplomat care a lucrat, de asemenea, ca spion pentru Rusia, notează g4media.ro.

×
Subiecte în articol: Austria spion
Parteneri
Situaţie critică în Slănic Prahova: o stradă s-a surpat! ISU intervine
x close