Antena 3 CNN Externe Chavez: ?Iluzia? Obama s-a destrămat

Chavez: ?Iluzia? Obama s-a destrămat

Chavez: ?Iluzia? Obama s-a destrămat
Sursa foto: hugo chavez
29 Dec 2009   •   08:19

Preşedintele Venezuelei, Hugo Chavez, aprecia în mesajul de Anul Nou că "iluzia " legată de preşedintele american Barack Obama s-a destrămat şi că statele bogate au lăsat lumea pe marginea dezastrului ecologic.
Cu citate din Karl Marx, dar şi Fecioara Maria, liderul sud-american declara că doar principiile creştine şi socialiste ar putea îndrepta greşelile capitalismului.
"Nu este o misiune uşoară, recunosc," arăta Chavez într-un comunicat transmis presei.
Iniţial, Chavez a încercat să dezvolte relaţiii bune cu Obama, cu care s-a salutat şi i-a oferit o carte la un summit regional. Recent, el a devenit din ce în ce mai critic la adresa liderului american, apreciind că Obama a eşuat în limitarea politicilor "imperialiste" din Afganistan şi Irak, şi este tolerant cu liderul loviturii de stat din Honduras.
"Să nu ne păcălim: iluzia Obama s-a încheiat, iar intervenţionismul neruşinat al administraţiei americane demonstrează acest lucru," scria Chavez.
În opoziţie faţă de acordul final al summitului climatic de la Copenhaga, catalogat ca o înţelegere între marile putere ce ignoră statele de pe margine, Chavez aprecia că statele bogate îşi bat joc de principiile ONU ale egalităţii.
"Cei care ne lasă pe marginea unui 'ecocid' inimaginabil, cei care au provocat schimbarea climatică, ar trebui forţaţi să accepte resposabilităţile" .
Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Hugo Chavez Barack Obama
Parteneri
ANM anunţă temperaturi de vară: "Să ne bucurăm de acest weekend"
x close