Antena 3 CNN Externe Columbia: Conflitul armat intern s-a soldat cu peste 200.000 de morţi, majoritatea civili

Columbia: Conflitul armat intern s-a soldat cu peste 200.000 de morţi, majoritatea civili

Columbia: Conflitul armat intern s-a soldat cu peste 200.000 de morţi, majoritatea civili
Sursa foto: Foto: Intact Images/EPA
de M.T.    |    25 Iul 2013   •   09:55

Conflictul armat intern din Columbia s-a soldat cu cel puţin 220.000 de morţi, 25.000 de persoane dispărute şi peste patru milioane de persoane strămutate, în perioada 1958 - 2012.

Cifrele sunt cuprinse într-un raport dat publicităţii Centrul naţional de memorie istorică (CNMH), care are 434 de pagini şi cuprinde o serie de poze şocante cu multe dintre victime.

Documentul se numeşte "Ajunge! Columbia: amintiri despre război şi demnitate", iar realizarea sa a fost încredinţată CNMH în baza unei legi din 2005.

Datele au fost prezentate în cadrul unei conferinţe de presă, de către Gonzalo Sanchez, preşedintele CNMH, înainte ca raportul să-i fie transmis preşedintelui columbian Juan Manuel Santos.

Sanchez a declarat că cea mai dificilă sarcină a fost să ofere „legitimitate” unui studiu, atunci când victimele „au fost reduse la tăcere”.

Raportul susţine că un sfert dintre victime provin din rândurile civililor necombatanţi şi că cele mai multe crime s-au produs după ce miliţiile de extremă-dreapta, susţinute de fermieri şi traficanţii de droguri, au apărut în anii '80 pentru a combate rebelii FARC şi alte grupuri de stânga.

Dintre cei 220.000 de oameni care au murit, mai mult de 80% au fost civili. De asemenea, peste 40.000 de membri ai forţelor armate şi grupuri paramilitare şi de rebeli au fost ucişi în timpul luptelor.

„Cu toţii merităm să ştim adevărul, cu toţii merităm să înţelegem ce s-a întâmplat în zonele noastre rurale şi în oraşele noastre şi abia atunci vom putea spune «Stop!». Doar într-o Columbie fără frică şi care cunoaşte adevărul vom putea întoarce pagina”, a declarat, miercuri, preşedintele Juan Manuel Santos.

×
Parteneri
Sondaj CURS: Trei candidaţi despărţiţi de doar 4% la PMB
x close