Antena 3 CNN Externe Columbia. Un jurnalist francez a fost dat dispărut după un atac al gherilei FARC

Columbia. Un jurnalist francez a fost dat dispărut după un atac al gherilei FARC

Columbia. Un jurnalist francez a fost dat dispărut după un atac al gherilei FARC
Sursa foto: Foto: russellmeansfreedom.com
29 Apr 2012   •   13:35

Un jurnalist francez, îmbarcat alături de o patrulă militară în Columbia, a fost dat dispărut sâmbătă după un atac al gherilei FARC, care s-a soldat cu cel puţin patru morţi în sudul ţării, relatează AFP.
   
Roméo Langlois, corespondentul postului de televiziune France 24 în Columbia, însoţea o brigadă a armatei în departamentul Caqueta în timpul acestei ofensive conduse de rebelii marxişti din cadrul Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC).
   
"Jurnalistul se inserase într-o unitate militară care realiza o operaţiune antidrog când aceasta a fost atacată de FARC", a declarat pentru AFP un diplomat de la ambasada Franţei la Bogota.
   
"Autorităţile caută în prezent mai multe persoane dispărute în timpul atacului, între care şi jurnalistul", a precizat el.
   
Specialist în FARC, Roméo Langlois, în vârstă de aproximativ 30 de ani, îşi exercita meseria de aproximativ zece ani în Columbia şi în ultimii şase ani pentru France 24, a anunţat postul de televiziune.
   
Jurnalistul urma o patrulă a armatei în cadrul unui reportaj despre lupta împotriva traficului de droguri şi a activităţii miniere ilegale în această ţară latino-americană, potrivit presei columbiene.
   
Patru membri ai forţelor de ordine, trei millitari şi un poliţist, au fost ucişi de gherilă în timpul acestei ofensive care a avut loc în localitatea Union Peneya, a declarat pentru AFP o sursă militară.
   
Înfiinţată în 1964, gherila marxistă Forţele Armate Revoluţionare din Columbia (FARC) numără 9.000 de combatanţi, majoritatea repliaţi în regiunile muntoase şi împădurite.

×
Subiecte în articol: FARC jurnalist operatiune reporter Columbia
Parteneri
51% dintre românii care voiau să lucreze în armată au fost respinş
x close