Antena 3 CNN Externe Consecinţe devastatoare ale consumului de cafea asupra pădurilor tropicale

Consecinţe devastatoare ale consumului de cafea asupra pădurilor tropicale

Consecinţe devastatoare ale consumului de cafea asupra pădurilor tropicale
Sursa foto: Foto: insightguides.com
20 Iul 2015   •   23:51

Odată cu încălzirea climei, cererea de arabica, cafeaua preferată a europenilor, nu va mai putea fi satisfăcută decât prin extinderea spaţiilor de cultură, în detrimentul pădurii tropicale, scrie Agerpres.

'Cafeaua reacţionează imediat la temperatură şi precipitaţii; din acest motiv, în condiţiile schimbărilor climatice, vor fi inaugurate noi zone de cultură', arată Jaboury Ghazoul şi Ainhoa Magrach de la Institutul pentru Ecosisteme terestre al Școlii politehnice federale din Zurich (Elveția), autori ai studiului publicat în revista PLOS One şi preluat luni de 20minutes.ch.
 
Oamenii de ştiinţă s-au bazat pe scenariile elaborate de Grupul de experţi interguvernamental pentru evoluţia climei (GIEC) al ONU. A rezultat că până în 2050 regiunile adaptate culturii de cafea vor suferi modificări. Suprafeţele propice tipului de cafea robusta vor crește, în timp ce arabica, mai sensibilă, va crește pe spaţii tot mai mici. Aşa încât cererea de robusta — tip, cum arată și numele, mai robust și cu mai multă cafeină — ar urma să fie acoperită fără defrişări suplimentare, apreciază cercetătorii. În ceea ce privește arabica, mai slabă şi pentru care cererea este în creştere, va fi nevoie de defrişarea unor terenuri pe care există pădure tropicală.

Cafeaua arabica reprezintă 70% din producţia mondială actuală, fiind deosebit de apreciată în Europa Centrală. Nevoia de noi teritorii ar putea creşte şi din cauza unui dăunător, cariul bobului de cafea, coleopter care, în condiţiile încălzirii, riscă să se răspândească pe mai multe plantaţii, ducând la diminuarea recoltelor.

În zonele defrişate, oamenii de ştiinţă apreciază că va fi o pierdere de 35% a speciilor de vertebrate ameninţate şi o creştere a emisiilor de CO2, încheie 20minutes.ch.

 


 

×
Subiecte în articol: cafea
Parteneri
Momentul terifiant când un stâlp e înghițit de craterul din Slănic
x close