Antena 3 CNN Externe Consulul general al Rusiei la Odesa, declarat persona non-grata

Consulul general al Rusiei la Odesa, declarat persona non-grata

<1 minut de citit Publicat la 09:00 17 Iul 2015 Modificat la 09:00 17 Iul 2015
ambasada rusa kiev.jpg
Consulul general al Rusiei la Odesa, sudul Ucrainei, a fost declarat persona non-grata de către Ministerul ucrainean de Externe, în baza materialelor ce i-au fost furnizate de Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU), relatează Agerpres.

'În conformitate cu art. 23 din Convenția de la Viena privind relațiile consulare, Ministerul ucrainean de Externe a înmânat o notă părții ruse în care solicită consulului general al Rusiei la Odesa să părăsească teritoriul Ucrainei', afirmă un comunicat al SBU, care nu precizează numele diplomatului rus.

Potrivit directorului SBU, Vasili Grițak, decizia a fost luată din cauza 'incompatibilității acțiunilor acestuia cu activitatea diplomatică, precum și a încălcării unor prevederi ale Convenției' menționate. Diplomatul rus a părăsit deja teritoriul Ucrainei, conform SBU.

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

x close