Antena 3 CNN Externe Iranul se dezlănțuie după ridicarea sancțiunilor. Contracte uriașe cu Occidentul

Iranul se dezlănțuie după ridicarea sancțiunilor. Contracte uriașe cu Occidentul

Iranul se dezlănțuie după ridicarea sancțiunilor. Contracte uriașe cu Occidentul
24 Ian 2016   •   21:07

Iranul va face o cere de achiziție a 114 avioane Airbus cu ocazia vizitei pe care președintele acestei țări, Hassan Rohani, o va efectua miercuri în Franța, acesta fiind primul anunț comercial de anvergură după ridicarea sancțiunilor internaționale odată cu intrarea în vigoare a acordului în domeniul nuclear, informează Agerpres.

"În cadrul vizitei în Franța a președintelui va fi semnat contractul pentru cumpărarea a 114 avioane Airbus", a anunțat duminică ministrul iranian al transporturilor, Abbas Akhoundi.

Compania Airbus nu a comentat anunțul făcut de autoritățile de la Teheran, precizează AFP.

Vice-ministrul iranian al transporturilor, Asghar Fakhrieh Kashan, a declarat pentru AFP că Iranul dorește să cumpere în principal avioane Airbus A320, A321 și A330 și că vrea să le primească în 2017. "Începând din 2020, vom primi aparate de zbor Airbus A350 și A380. Dorim să cumpărăm opt modele A380 și 16 aparate de zbor Airbus A350", a spus oficialul citat.

În ceea ce privește suma la care se va ridica acest contract, oficialul iranian a precizat că prețul de pornire a fost stabilit, dar trebuie adăugate dotările opționale pentru fiecare avion.

Iranul, o țară cu aproximativ 79 de milioane de locuitori, dorește să-și modernizeze și să-și dezvolte flota aeriană învechită. "Avem nevoie de 400 de avioane de cursă lungă și medie și de 100 de avioane pentru zboruri pe distanțe scurte", a menționat ministrul iranian al transporturilor.

Anunțul acestui contract a fost făcut în contextul în care la Teheran s-au reunit reprezentanții a 85 de companii aeriene străine la un summit al aviației organizat de CAPA (Centre for Aviation).

"Aeronautica este unul din domeniile care creează importante fluxuri de beneficii, cum ar fi în turism, o industrie care necesită diferite infrastructuri, printre care și hotelurile", a declarat pentru AFP Peter Harbison, patronul CAPA. Potrivit acestuia, există perspective de creștere rapidă pentru piața iraniană.

Pe de altă parte, ministrul transporturilor a anunțat că Iranul negociază și cu constructorul american Boeing pentru achiziția de avioane

De asemenea, el a menționat că sunt în derulare discuții cu Washingtonul pentru restabilirea legăturilor directe aeriene între Iran și Statele Unite ale Americii, care au fost întrerupte de la revoluția islamică din 1979.

Tot în domeniul transporturilor, ministrul iranian a anunțat semnarea unui contract în valoare de două miliarde de dolari cu China pentru electrificarea căii ferate dintre Teheran și Machhad, al doilea mare oraș din Iran care se află la o distanță de 1.000 de kilometri de capitală.

×
Subiecte în articol: contracte
Parteneri
Răsturnare de situaţie în intenţia de vot la alegerile locale
x close