Antena 3 CNN Externe Controlorii de trafic aerian din Europa au intrat în grevă. Sute de curse au fost anulate!

Controlorii de trafic aerian din Europa au intrat în grevă. Sute de curse au fost anulate!

Controlorii de trafic aerian din Europa au intrat în grevă. Sute de curse au fost anulate!
30 Ian 2014   •   17:31

Pasagerii din Europa, care urmează că călătorească cu avionul, trebuie să se înarmeze cu multă răbdare, având în vedere că multe zboruri sunt anulate, iar altele suferă întârzieri semnificative. Cauza care a provocat această situaţie o reprezintă greva controlorilor de trafic aerian din mai multe state europene.

Potrivit presei internaționale, la protest participă angajaţi din mai multe ţări, însă majoritatea sunt din Italia, Portugalia şi Franţa.

În Italia, controlorii de trafic aerian şi-au suspendat activitatea timp de patru ore, iar colegii lor portughezi au fost în grevă doar două ore.

De asemenea, în Franţa peste 200 de curse aeriene din 800, programate pentru ziua de astăzi, au fost suspendate.
Au fost reduse zborurile din aeroporturile Orly, Charles de Gaulle şi Beauvais.

Controlorii de trafic sunt nemulţumiţi de iniţiativa unui proiect, care vizează liberalizarea şi reformarea sistemului de control al zborul pe teritoriul Uniunii Europene, fapt ce ar duce, în opinia lor, la disponiblizări masive şi automat, la periclitarea siguranţei zborurilor.

×
Parteneri
Prognoza meteo ANM pentru luna mai. Vremea se schimbă după Paște
x close