Antena 3 CNN Externe Coreea de Nord, decizie privind arsenalul nuclear. Kim Jong-un: "Este ireversibilă!"

Coreea de Nord, decizie privind arsenalul nuclear. Kim Jong-un: "Este ireversibilă!"

Coreea de Nord a adoptat o lege în care se declară stat posesor de arme nucleare.

Coreea de Nord, decizie privind arsenalul nuclear. Kim Jong-un: "Este ireversibilă!"
Sursa foto: hepta
de Adrian Iclozan    |    09 Sep 2022   •   13:07

Informația este transmisă de agenția nord-coreeană KCNA, citată de presa internațională.

Liderul suprem de la Phenian, Kim Jong-un, a numit decizia "ireversibilă" și a exclus posibilitatea oricăror discuții pe tema denuclearizării.

Legea menționată prevede, de asemenea, posibilitatea ca regimul nord-coreean să inițieze așa-numite lovituri nucleare "preventive" pentru a se apăra.

BBC amintește că, în pofida sancțiunilor internaționale, Phenianul a efectuat șase teste nucleare între anii 2006 și 2017 și a continuat - cu încălcarea rezoluțiilor Consiliului de Securitate al Națiunilor Unite - să își dezvolte capacitățile militare de natură să amenințe existența vecinilor săi și chiar să lovească teritoriul SUA.

În 2019, după două întâlniri spectaculoase dar neconcludente cu președintele de atunci al SUA, Donald Trump, Kim Jong-un ordonat teste nucleare și lansări-test ale unor rachete cu rază lungă de acțiune.

De atunci, discuțiile între cele două țări au stagnat.

SUA și-au schimbat politica față de Phenian, anunțând că obiectivul este "denuclearizarea completă" a peninsulei

Deși Administrația Biden și-a manifestat dorința de a dialoga cu Phenianulul, nu a precizat dacă președintele SUA s-ar întâlni cu liderul nord-coreean.

Casa Albă a transmis că încercările sale de a contacta Phenianul și oferta sa de ajutor în pandemia de COVID au rămas fără răspuns până în prezent.

SUA și-au revizuit politica față de Coreea de Nord anul trecut, precizând că scopul este "denuclearizarea completă" a peninsulei coreene. 

Joe Biden a spus că va urmări realizarea acestei politici cu un amestec de diplomație și "descurajare severă".

Kim Jong-un a răspuns că țara sa trebuie să se pregătească atât pentru dialog, cât și pentru confruntare.

Între timp, tensiunile în peninsula coreeană au crescut în acest an, Phenianul lansând un număr record de rachete balistice.

Coreea de Sud și aliatul său american au răspuns cu lansări de rachete și prin organizarea celor mai mari exerciții militare comune din peninsulă din ultimii ani.

×
Parteneri
Cătălin Cîrstoiu: Eu dorm liniştit că am ajutat pacienţii
x close