Antena 3 CNN Externe Criminalul din Norvegia, audiat vineri. Procesul ar putea începe abia în 2012

Criminalul din Norvegia, audiat vineri. Procesul ar putea începe abia în 2012

Criminalul din Norvegia, audiat vineri. Procesul ar putea începe abia în 2012
Sursa foto: Foto: EPA/ Intact Images
28 Iul 2011   •   21:57

Ziua judecăţii nu va veni prea curând pentru autorul masacrului de la Oslo. Judecătorii spun că Breivik va fi audiat mâine, dar estimează că procesul lui va începe abia anul viitor. În schimb, rudele victimelor aşteaptă ca poliţia să-i identifice pe cei dragi, ca să-i poată înmormânta. Nici în familia tinerei Karin Elena, de origine română, dispărută în atac, nu mai sunt speranţe.

Peste câteva ore, pe insula Utoya, sute de tineri au fost vânaţi, de individ. Printre ei şi Karin Elena, adolescenta de origine română. Acasă, mama fetei aşteaptă, cu inima sfâşiată, să sune telefonul.

Prietenii Karinei s-au strâns pentru a-i aduce un omagiu. În centrul oraşului natal, Mo I Rana, i-au făcut un altar, din flori şi lumânări şi i-au pus fotografia.

Poliţiştii norvegieni sunt acum acuzaţi de presă că au intervenit târziu, după o oră de la alertă. N-aveau decât un elicopter şi au venit într-o barcă supra-aglomerată.

 


Anders Breivik e deţinut acum într-un fost lagăr nazist. E la izolare, fără televizor ori internet, deşi a cerut mâncare specială şi acces la Wikileaks. Despre Anders Breivik apar detalii, care pun într-o poziţie jenantă autorităţile. Presa a aflat că a fost membru unui club de tir, unde s-a antrenat în voie cu armele şi a participat la competiţii. Apropiaţii spun că era obsedat de propria imagine şi că a făcut mai multe operaţii estetice.

În memoria victimelor la ambasada Norvegiei la Bucureşti, a fost deschisă o carte de condoleanţe, în care a semnat şi preşedintele României.

×
Subiecte în articol: Anders Behring Breivik oslo atac criminal
Parteneri
Primul sondaj după ce Firea a intrat în cursa pentru Primăria Capitalei
x close