Antena 3 CNN Externe Critici dure la adresa lui Benjamin Netanyahu. Ministrul israelian al Mediului demisionează

Critici dure la adresa lui Benjamin Netanyahu. Ministrul israelian al Mediului demisionează

Critici dure la adresa lui Benjamin Netanyahu. Ministrul israelian al Mediului demisionează
Sursa foto: Foto: www.3news.co.nz
09 Noi 2014   •   19:26

Ministrul israelian al Mediului Amir Peretz, unul dintre cei mai moderaţi membri ai Guvernului condus de către Benjamin Netanyahu, şi-a anunţat duminică demisia, relatează AFP.

"Amir Peretz a anunţat că intenţionează să demisioneze în şedinţa Consiliului de Miniştri, subliniind că ţara este pe cale să se confrunte cu un seism în toate domeniile - diplomatic, social şi financiar", a declarat purtătorul de cuvânt.

"În loc să caute soluţii, Benjamin Netanyahu caută vinovaţi", a adăugat el, precizând că Peretz a decis să părăsească Guvernul din cauza opoziţiei sale faţă de proiectul bugetului pentru 2015, pe care l-a catalogat ca "antisocial".

Acest fost ministru al Apărării a criticat totodată refuzul premierului de a purta negocieri cu palestinienii. "Eu am condus un război fără milă împotriva terorismului, atât contra Hezbollah, cât şi Hamas, dar am crezut şi am acţionat în vederea avansării unui proces politic în cadrul unei concepţii globale cu privire la securitatea de stat a Israelului", a subliniat Peretz.

Amir Peretz a fost secretarul general al puternicei centrale sindicale Histadrout şi deputat laburist, după care a devenit ministru al Apărării în timpul războiului purtat de Israel în 2006 împotriva Hezbollah în Liban. Ulterior el a părăsit Partidul Laburist şi a trecut la HaTnuha (centru), o formaţiune condusă de către ministrul Justiţiei Tzipi Livni, însărcinată cu negocierile cu palestinienii.

Amir Peretz şi-a multiplicat criticile la adresa lui Benjamin Netanyahu după blocarea negocierilor cu palestinienii, în aprilie. El a scris duminică, într-un mesaj postat pe Facebook, că nu are "nicio intenţie să continue să servească politicile lui Netanyahu, de-acum prizonier al aripii drepte".

×
Parteneri
Mircea Badea a dezvăluit cine este modelul său în viaţă
x close