Antena 3 CNN Externe Criză fără precedent în Spania. Anunțul făcut de premierul Mariano Rajoy

Criză fără precedent în Spania. Anunțul făcut de premierul Mariano Rajoy

Criză fără precedent în Spania. Anunțul făcut de premierul Mariano Rajoy
02 Aug 2016   •   17:15

Spania riscă să organizeze alegeri pentru a treia oară în ultimele 12 luni dacă opoziţia socialistă continuă să blocheze formarea unui guvern, a avertizat marţi premierul spaniol în exerciţiu Mariano Rajoy, potrivit AFP.

Liderul Partidului Socialist, Pedro Sanchez, a refuzat marţi să 'facă treaba' conservatorilor prin intrarea într-o mare coaliţie sau prin semnarea unor acorduri de guvernare.

''Dacă domnul Sanchez îşi menţine 'nu'-ul, ne vom îndrepta spre noi alegeri, ceea ce ar fi un nonsens, o nebunie'', a declarat Rajoy într-o conferinţă de presă desfăşurată după o întrevedere cu liderul socialiştilor spanioli.

Învingător în alegerile din vara anului trecut şi în cele din decembrie, Mariano Rajoy nu a reuşit să formeze un guvern, din cauza lipsei majorităţii absolute în parlamentul de la Madrid.

Executivul său poate gestiona doar problemele curente. El nu poate însă pregăti reducerea de cheltuieli bugetare solicitată de Comisia Europeană şi nici nu poate avea, de exemplu, iniţiative legislative pentru descurajarea forţelor separatiste pro-independenţă din Spania.

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Șeful Serviciului Secret din România, întâlnire de taină la Damasc
x close