Antena 3 CNN Externe Cum arată noua navă de război gigant lansată la apă de Kim Jong Un

Cum arată noua navă de război gigant lansată la apă de Kim Jong Un

Andrei Paraschiv
1 minut de citit Publicat la 09:37 26 Apr 2025 Modificat la 09:37 26 Apr 2025
nava militara nord coreană
Nava a fost clasificată ca fiind din "clasa Choe Hyon", numită după luptătorul revoluționar anti-japonez Choe Hyon. Foto: Captură X

Liderul nord-coreean Kim Jong Un a participat ceremonia de lansare a unui "nou distrugător multifuncțional". Nava de război de 5.000 de tone a fost echipată cu "cele mai puternice arme", spune secretarul Partidului Muncitorilor, Jo Chun Ryong, a informat sâmbătă agenția de presă oficială KCNA, potrivit HotNews.

"Nava de război de 5.000 de tone a fost echipată cu cele mai puternice arme și construită în aproximativ 400 de zile, perfect, cu forțele și tehnologia noastră", a declarat Jo Chun Ryong, secretar al Partidului Muncitorilor, citat de agenția de presă.

Kim, într-un discurs rostit la lansare și relatat de KCNA, a declarat că nava de război va fi predată marinei și va intra în serviciu la începutul anului viitor.

"Lansarea a avut loc vineri la șantierul naval militar din Nampo și a marcat o nouă eră a marii construcții navale în stilul Kim Jong Un", a declarat viceamiralul Pak Kwang Sop, potrivit KCNA.

Nava a fost clasificată ca fiind din "clasa Choe Hyon", numită după luptătorul revoluționar anti-japonez Choe Hyon, conform presei de stat. La începutul acestei luni, Reuters a relatat că noua clasă de nave de război ale Coreei de Nord poate găzdui zeci de celule de lansare verticală pentru a transporta rachete deja dezvoltate de armata sa, potrivit unei analize a unei imagini satelit.

Kim a sublinat faptul că aceste capacități puternice de atac preventiv sunt "cel mai convingător factor de descurajare a războiului" și că nu există limite în ceea ce privește amploarea unor astfel de atacuri.

"Situația de securitate a țării noastre este foarte gravă în acest moment", a declarat liderul de la Phenian, potrivit agenției KCNA.

El a mulțumit, de asemenea, muncitorilor și tehnicienilor pentru construirea noului distrugător, care este "în conformitate cu linia partidului de întărire a forțelor navale", potrivit KCNA.

Tensiuni din cauza bombardierlor stetegice americane

Kim a adăugat că Statele Unite desfășoară în mod regulat mijloace strategice în Peninsula Coreeană. Potrivit ministerului apărării din Seul, bombardierul strategic B-1B a fost utilizat la începutul acestei luni într-un exercițiu militar comun între Coreea de Sud și SUA, alături de avioane de vânătoare.

Bombardierele B-1B au participat în mod regulat la exerciții militare comune în ultimii ani. Coreea de Nord a condamnat de mult timp aceste exerciții, considerându-le o repetiție pentru război. Seul afirmă că acestea sunt pur defensive.

 

Ştiri video recomandate
×

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close