Curtea Supremă a Statelor Unite a decis vineri să-i permită Administraţiei Trump revocarea temporară a statutului legal pentru peste 500.000 de migranţi. Acest program proteja imigranții care fugeau de tulburările economice și politice din țările lor de origine, scrie BBC News.
Hotărârea a suspendat un ordin anterior al unui judecător federal care împiedica administrația să încheie programul de imigrare "condiționat" instituit de fostul președinte Joe Biden. Noul ordin înseamnă că aproximativ 530.000 de migranți din Cuba, Haiti, Nicaragua și Venezuela riscă să fie deportați.
Judecătoarele Ketanji Brown Jackson și Sonia Sotomayor, doi dintre cei trei judecători liberali ai Curții Supreme, au emis o opinie separată. Programul de eliberare condiționată permite imigranților cu statut temporar să lucreze și să locuiască în SUA pentru o perioadă de doi ani, din "motive umanitare urgente sau beneficii publice semnificative", potrivit guvernului american.
Administrația Trump a depus un apel de urgență la Curtea Supremă după ce un judecător federal din Massachusetts a blocat decizia administrației de a pune capăt programului, cunoscut și sub numele de eliberare condiționată umanitară CHNV.
"Casa Albă a sărbătorit oportunitatea de a deporta 500.000 de invadatori. Curtea Supremă a intervenit pe bună dreptate", a declarat pentru CNN adjunctul șefului de cabinet al Casei Albe, Stephen Miller, scrie BBC.
În opinia sa separată, judecătoarea Jackson a scris că ordinul instanței "va face ca viețile a jumătate de milion de migranți să se destrame înainte ca instanțele să decidă asupra cererilor lor legale".
În ziua învestirii, Trump a semnat un ordin executiv prin care Departamentul pentru Securitate Internă a fost însărcinat să elimine programele de imigrare condiționată. Ulterior, în martie, secretarul pentru Securitate Internă, Kristi Noem, a anunțat sfârșitul CHNV.
Mai multe organizații pentru drepturile imigranților au dat în judecată administrația Trump ca urmare a acestei decizii.
Această hotărâre vine după ce, la începutul lunii, Curtea Supremă a permis oficialilor lui Trump să revoce statutul de protecție temporară (TPS) – un program separat – pentru aproximativ 350.000 de imigranți venezueleni care trăiesc și lucrează în SUA.