Antena 3 CNN Externe Cutremur puternic în Oceanul Pacific

Cutremur puternic în Oceanul Pacific

Cutremur puternic în Oceanul Pacific
31 Oct 2017   •   08:24

Un cutremur subacvatic având magnitudinea de 6,8 grade pe Richter s-a produs, luni, în apropiere de Noua Caledonie, un teritoriu francez din Oceanul Pacific, a anunţat Institutul geologic american (USGS), citat de DPA. 

Epicentrul seismului a fost localizat la 117,48 kilometri est de oraşul Tadine, în insulele Loyalty din Noua Caledonie, pe aşa-numitul Cerc de Foc al Pacificului. 

Cutremurul, produs la o adâncime de circa 15 kilometri, nu a declanşat un tsunami, a precizat Centrul de avertizare pentru tsunami din Pacific, cu sediul în Hawaii. 

Nu s-au raportat victime sau pagube materiale imediate, însă media locale au consemnat că seismul s-ar fi simţit în capitala Noumea, scrie DPA. 

Reuters notează, însă, că un purtător de cuvânt guvernamental din Noumea şi personalul de la două hoteluri contactate de Reuters au declarat că nu au simţit cutremurul. 

Noua Caledonie, o destinaţie populară printre turişti pentru plajele sale şi recifurile de corali, este situată în estul Australiei, la circa 1.500 kilometri distanţă. 

Cerc de Foc al Pacificului, unde se înregistrează aproximativ 85 % din activitatea seismică mondială. 

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Harta salariilor din România. Zonele unde angajații sunt plătiți cel mai bine
x close