Antena 3 CNN Externe De la dispariţie la răpire. Un fost agent FBI, capturat în Iran, dă primul semn de viaţă după trei ani jumate

De la dispariţie la răpire. Un fost agent FBI, capturat în Iran, dă primul semn de viaţă după trei ani jumate

De la dispariţie la răpire. Un fost agent FBI, capturat în Iran, dă primul semn de viaţă după trei ani jumate
Sursa foto: Foto: YouTube
de N.B.    |    09 Dec 2011   •   14:55

Robert Levinson, un fost-agent FBI caer a dispărut în Iran acum cinci ani, a apărut într-un videoclip, postat, vineri, de familia sa pe Internet, scrie CNN.

Levinson comunică faptul că nu este în cea mai bună stare de sănătate şi rămâne fără medicamente pentru diabet.

"Am fost tratat bine, dar am nevoie ca guvernul Statelor Unite să răspundă cerinţelor grupului care mă ţine captiv de peste trei ani jumate", spune Levinson în faţa camerei de filmat.

Aceasta este prima apariţie a fostului agent FBI, care, după ce s-a pensionat a lucrat ca investigator privat. În anul 2007, el se afla în insula iraniană Kish, un loc în care americanii pot ajunge fără să aibă nevoie de viză.

El a dispărut atunci şi, timp de mai mult de trei ani, autorităţile americane au discutat cu oficialii iranieni cerând eliberarea lui. Autorităţile de la Teheran au negat că ar fi implicate în arestarea sau reţinerea americanului.

După publicarea videoclipului, a devenit evident că nu mai este vorba despre o situaţie care poate fi rezolvată pe cale diplomatică între reprezentanţii Statelor Unite şi autorităţile iraniene, ci este vorba despre o negociere între oficialii americani şi răpitorii, încă neidentificaţi, ai fostului agent FBI.

 

×
Subiecte în articol: rapit disparitie
Parteneri
Cum va fi vremea în vacanța de Paște și când scăpăm de frig
x close