Antena 3 Externe Decizia de ultimă oră anunțată de Barack Obama. Sunt vizați aproximativ 10.000 de deținuți americani

Decizia de ultimă oră anunțată de Barack Obama. Sunt vizați aproximativ 10.000 de deținuți americani

26 Ian 2016   •   11:11
Decizia de ultimă oră anunțată de Barack Obama. Sunt vizați aproximativ 10.000 de deținuți americani

Președintele american Barack Obama, care pledează de mult timp pentru o reformă a sistemului carceral din SUA, a anunțat interdicția de a mai fi plasați în izolare deținuții minori în închisorile federale, relatează AFP, preluată de Agerpres
Într-un text care urmează să apară în ediția tipărită de marți a Washington Post, dar care a fost deja postat online luni pe site-ul cotidianului, șeful statului american anunță de asemenea interdicția de izolare pentru infracțiunile mai puțin grave și ordonă extinderea tratamentelor pentru deținuții care suferă de tulburări psihiatrice.

Potrivit lui Obama, aceste măsuri vizează în total aproximativ 10.000 de deținuți din închisorile federale. El și-a exprimat de asemenea speranța că măsurile vor servi 'ca model' pentru închisorile administrate de state.

Cu 2,2 milioane de deținuți în întreaga țară, în SUA se află după gratii mai mulți bărbați și femei decât în 35 de țări europene la un loc.

"Plasarea în izolare s-a intensificat în SUA începând cu începutul secolului al XIX-lea, cu justificări care au evoluat de-a lungul timpului", a subliniat președintele american. "În prezent, este folosită tot mai mult în mod excesiv", a adăugat el, invocând cercetări conform cărora acest mod de detenție poate avea consecințe psihologice 'devastatoare'.

"Cum putem să punem deținuți într-o izolare care nu este necesară, cunoscând efectele acesteia, și să ne așteptăm de la ei să se reintegreze în comunitate?", s-a întrebat Obama.

"Asta nu ne întărește siguranța și este un afront la umanitatea noastră comună", a adăugat el, citând exemplul unor state, cum ar fi Colorado, care au redus folosirea acestei metode și au înregistrat rezultate pozitive, în special o scădere a numărului cazurilor de violență față de personalul închisorilor.

"SUA sunt țara celei de-a doua șanse, însă, mult prea des, experiența izolării este un obstacol în calea acestei a doua șanse", a mai spus el.

Potrivit lui Obama, aproximativ 100.000 de deținuți sunt plasați în izolare în închisorile americane, dintre care numeroși minori și persoane care suferă de tulburări psihiatrice.

În iulie, Obama a devenit primul președinte al SUA în exercițiu care a vizitat o închisoare federală, pentru a atrage atenția asupra unui sistem carceral printre cele mai costisitoare și cu închisori printre cele mai suprapopulate din lume.

.

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp sau Signal

×
Parteneri
x close