Antena 3 CNN Externe Decizie-șoc luată de premierul Ungariei, Orban Viktor

Decizie-șoc luată de premierul Ungariei, Orban Viktor

Decizie-șoc luată de premierul Ungariei, Orban Viktor
16 Oct 2018   •   16:54

Studiile de gen vor fi eliminate din toate universităţile ungare începând cu anul universitar care începe în 2019, conform unui decret semnat marţi de premierul Viktor Orban, transmite portalul ungar ma.hu, citat de agenţia EFE.

Conform decretului privind 'specializările în universităţile din Ungaria', începând de anul viitor aceste instituţii de învăţământ nu vor mai putea organiza examene de admitere pentru studii de gen, dar cursanţii care în prezent urmează astfel de studii vor putea să le continue până la absolvire.

Guvernul ungar consideră această specializare universitară ca fiind mai degrabă o ideologie decât o ştiinţă, motiv pentru care a decis interzicerea ei.

'Studiile de gen, la fel ca marxism-leninismul, pot fi considerate mai degrabă o ideologie decât o ştiinţă, astfel că este de discutat dacă sunt adecvate învăţământului universitar', explica, în martie 2017, secretarul de stat ungar pentru educaţie, Bence Retvari. 'Un om se naşte bărbat sau femeie, din acest motiv guvernul spune 'nu' genurilor sociale', a indicat la rândul său executivul de la Budapesta.

Eliminarea acestei specializări va afecta Universitatea Eötvös Lorand din Budapesta (ELTA), cea mai mare din Ungaria, dar şi Universitatea Central-Europeană (CEU), fondată de George Soros, ambele oferind diplome în studii de gen.

Apărută în Statele Unite şi bazată pe o abordare feministă, această specializare prezintă dintr-o perspectivă interdisciplinară cum conceptul de gen, definit ca o construcţie socială, influenţează relaţiile interpersonale, gândirea şi însăşi ideea de putere, printre alte aspecte

Sursă: Agerpres
×
Parteneri
Ministrul Agriculturii, prima reacție în scandalul puilor vopsiţi
x close