Antena 3 CNN Externe Declaraţia făcută de Viktor Orban care a pus pe jar Europa. "Cei puternici ABUZEAZĂ de puterea lor"

Declaraţia făcută de Viktor Orban care a pus pe jar Europa. "Cei puternici ABUZEAZĂ de puterea lor"

Declaraţia făcută de Viktor Orban care a pus pe jar Europa. "Cei puternici ABUZEAZĂ de puterea lor"
de O.P.    |    04 Iul 2013   •   11:39

Nesupunerea premierului ungar, Viktor Orban, continuă să dea mari bătăi de cap Uniunii Europene. Tentativele repetate ale Guvernului Orban de a modifica Constituţia sunt urmărite cu mare atenţie şi îngrijorare de liderii europeni, scrie jurnalul.ro.

Dar Viktor Orban a calificat raportul eurodeputatului portughez Rui Tavares, adoptat în iunie de comisia pentru Libertăţi civile, justiţie şi afaceri interne, din Parlamentul European, ca fiind nedrept. Raportul Tavares cerea autorităţilor ungare, cu precădere, restaurarea deplină a statului de drept, respectarea independenţei justiţiei şi garantarea libertăţii de expresie, a libertăţii presei, a libertăţii cultelor religioase, a dreptului la proprietate, ca şi respectarea drepturilor minorităţilor.

“Doar două ţări au reuşit să îşi plătească datoriile, Ungaria este una dintre acestea. Ţara noastră se autofinanţează deja din pieţele financiare, în timp ce datoria de stat şi şomajul sunt în continuă scădere. Noi nu vrem să trăim din banii altor contribuabili europeni, ci vrem să stăm pe picioarele noastre, prin propria noastră economie. Ungaria a lucrat mereu în contravântul Parlamentului European.

Uniunea Europeană vrea să impună un sistem de monitorizare care ar aduce un stat membru sub tutela ei. Este o direcţie periculoasă. Eu am trăit soarta Europei Centrale. Ştiu ce înseamnă să nu fim propriii noştri stăpâni, fiindcă departe, într-o altă ţară, alţii decid soarta noastră. Ştiu ce înseamnă să trăim drept cetăţeni de rang inferior. Timp de decenii am suportat ca cei puternici să abuzeze de puterea lor. Noi ştim ce înseamnă ca independenţa şi libertatea ţării noastre să nu fie respectate. M-am aliat cu cei care luptau împotriva comunismului pentru a pune capăt unui astfel de regim şi niciodată să nu mai fim nevoiţi să retrăim astfel de lucruri”, a declarat Orban în cadrul discursului său, citat de Hirtv.

×
Subiecte în articol: Viktor Orban
Parteneri
Israelul a lansat atacuri puternice în Iran, Irak și Siria
x close