Declaraţia premierului Marii Britanii care stârneşte controverse: "Războiul Rece nu este inevitabil"

de O.P.    |    11 Noi 2014   •   11:37
Declaraţia premierului Marii Britanii care stârneşte controverse: "Războiul Rece nu este inevitabil"
Marea Britanie nu dorește un nou "război rece" cu Rusia, dar nu poate ignora problema ucraineană, a declarat luni seara premierul britanic David Cameron.

"Suntem convinși că acesta ("războiul rece", n.red) nu este un scenariu inevitabil și îi voi spune acest lucru președintelui (Vladimir) Putin la sfârșitul acestei săptămâni la Brisbane", în Australia, unde urmează să aibă loc summitul G20, a afirmat Cameron la o recepție oferită de lordul primar al districtului financiar al Londrei, după cum a relatat RIA Novosti.

În același context, șeful guvernului britanic a respins o soluție militară pentru rezolvarea crizei din Ucraina, considerând că sancțiunile occidentale impuse Moscovei au avut efectul scontat. El a adăugat că este gata să susțină o înăsprire a sancțiunilor împotriva Rusiei, în cazul în care această țară va continua să destabilizeze Ucraina.

"Acțiunile Rusiei reprezintă o amenințare importantă pentru restul Europei. Dacă Rusia continuă să acționeze în acest mod, ea va trebui să facă față unei presiuni și mai mari, întrucât atitudinea restului lumii nu va rămâne aceeași", a avertizat Cameron, conform aceleiași surse.

Parteneri
x close