Antena 3 CNN Externe Degetul unui român, descoperit pe o stradă din Milano. A trimis un prieten să-l caute

Degetul unui român, descoperit pe o stradă din Milano. A trimis un prieten să-l caute

Polițiștii italieni au făcut o descoperire macabră, pe o stradă din Milano. Aceștia au găsit un deget uman tăiat și, ulterior, au costatat că aparține unui român.

Degetul unui român, descoperit pe o stradă din Milano. A trimis un prieten să-l caute
Sursa foto: Hepta.ro
de Cerasela Stafie    |    28 Ian 2022   •   17:55

Cazul bizar a fost dezlegat după ce oamenii legii au analizat amprentele. Ei au constat că proprietarul degetului tăiat este un român de 32 de ani.

Un agent de pază de la un depozit de materiale reciclabile a dat alarma. Acesta a văzut un bărbat căutând ceva în iarbă, iar când l-a luat la întrebări, individul i-a explicat că încearcă să găsească degetul unui prieten, care avea și un inel pe el.

Carabinierii au fost chemați la fața locului, dar bărbatul care căuta degetul s-a făcut nevăzut. Polițiștii au reușit să găsească rămășițele umane și le-au dus la un laborator pentru investigații.

Ulterior, când au verificat camerele de supraveghere, au putut observa că doi bărbați au încercat să părăsească depozitul sărind gardul, în noaptea precedentă. La un moment dat, mâna unuia a rămas blocată, scrie presa locală.

Autoritățile presupun că cei doi intenționau să dea o spargere și au fost nevoiți să fugă de la fața locului, pentru a nu fi depistați. Pentru a nu fi prins, românul ar fi renunțat la degetul prins în gard din cauza inelului.

Totuși, anchetatorii nu au nicio confirmare pentru această pistă, nefiind depusă nicio plângere. 

×
Subiecte în articol: deget roman diaspora Italia
Parteneri
Cod galben de ploi, ninsoare şi vânt. Se strică vremea în toată ţara
x close