Antena 3 CNN Externe Descoperire impresionantă făcută de polițiști în perioada sărbătorilor

Descoperire impresionantă făcută de polițiști în perioada sărbătorilor

Descoperire impresionantă făcută de polițiști în perioada sărbătorilor
Sursa foto: Foto: Facebook
30 Dec 2015   •   17:07

O cantitate de 70 de tone de materiale pirotehnice, din clasele I - IV, în valoare de 400.000 de euro, a fost descoperită miercuri în București, la sediul unei societăți comerciale care aparține unui bărbat de 59 de ani, informează Inspectoratul General al Poliției Române într-un comunicat transmis Agerpres.

Potrivit sursei citate, polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din IPJ Ilfov au efectuat controale pentru depistarea persoanelor care dețin și comercializează produse pirotehnice.

Astfel, în municipiul București, la sediul unei societăți comerciale, care aparține unui bărbat de 59 de ani, au fost descoperite 70 de tone de materiale pirotehnice, din clasele I — IV, în valoare de 400.000 de euro. Articolele pirotehnice au fost indisponibilizate, pentru cercetări, precizează comunicatul.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de desfășurare fără drept de orice operațiuni cu articole pirotehnice și comercializarea fără drept către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate, pentru a fi utilizate de către pirotehnicieni în conformitate cu Legea nr. 126/ 1995 privind regimul materiilor explozive, precum și fals în înscrisuri sub semnătură privată, uz de fals și fals în declarații.

×
Parteneri
Cu cât vor fi penalizați românii care se pensionează anticipat
x close