Antena 3 CNN Externe Descoperire sinistră! 18 cranii umane au fost găsite în aeroportul din Chicago

Descoperire sinistră! 18 cranii umane au fost găsite în aeroportul din Chicago

Descoperire sinistră! 18 cranii umane au fost găsite în aeroportul din Chicago
17 Ian 2013   •   11:37

Autorităţile vamale americane din Aeroportul O'Hare (Chicago) au făcut o descoperire şocantă, luni, atunci când au găsit 18 cranii umane, stocate în trei cutii frigorifice.

Investigatorii au declarat că unele dintre cranii aveau încă pielea ataşată şi erau învelite în folii de plastic, relatează Sun Times.

Se pare că rămăşiţele umane provin de la un institut de cercetare din Roma şi au aterizat în Statele Unite cu o cursă a companiei Lufthansa.

Brian Bell, un reprezentant al Homeland Security, a declarat că, atunci când au fost descoperite, craniile au stârnit rumoare printre vameşi, obşinuiţi de altfel să găsească tot felul de ciudăţenii.
Mai târziu s-a aflat că sinistrul colet era destinat unor scopuri medicale.

"Toţi colegii mei au fost surprinşi de ceee ce am găsit şi-mi spuneau oripilaţi că aşa ceva este incredibil. După desfăşurarea anchetei, am aflat că transportul era complet legitim, cu scopuri medicale. Ceea ce nu este chiar inedit, asemenea colete tranzitând frecvent punctele de frontieră americane", a spus Bell pentru CBS Chicago.

Până la acest moment, destinatarul final al cutiilor frigorifice, nu s-a prezentat la vama aeroportului şi nici nu a revendicat transportul, anunţă The Tribune.

×
Subiecte în articol: roma
Parteneri
Pensia pe care o va avea Klaus Iohannis după 42 de ani de muncă
x close