Detalii noi privind fuga lui Ianukovici din Ucraina

de G.C.P    |    22 Apr 2014   •   14:59
Detalii noi privind fuga lui Ianukovici din Ucraina

Un avion şi două elicoptere ale fostului preşedinte al Ucrainei, Viktor Ianukovici, cu care acesta a fugit de la Kiev, se află acum într-un hangar militar din apropierea Moscovei.

Potrivit jurnaliştilor de la NV News, fuga liderului de la Kiev nu era preconizată de nimeni şi drept urmare nu s-a luat în considerare o eventuală urmărire a acestuia. În timp ce toată lumea era îngrijorată de soluţionarea rapidă a situaţiei tensionate din Maidan, Viktor Ianukovici, însoţit de 21 de gărzi de corp înarmate până-n dinţi, a zburat pe furiş cu două elicoptere la Harkov, unde urma să se desfăşoare congresul Partidului Regiunilor.

În noaptea de 22 februarie, fostul preşedinte ucrainean a aterizat pe aeroportul din Harkov, de unde imediat s-a îndreptat spre reşedinţa sa de protocol.
Personalul de seriviciu, care deservea vila în mod obişnuit, a fost avertizat despre sosirea preşedintelui şi cu două ore înainte de aceasta toţi oamenii au fost trimişi acasă fără nicio explicaţie suplimentară.

Ianukovici a înnoptat aici şi în dimineaţa următoare s-a îndreptat din nou spre aeroport. În aceeaşi zi, 22 februarie, Viktor Ianukovici a ajuns la Doneţk, de unde a plecat imediat spre Moscova, la bordul unei aeronave "Falcon".

x close