Antena 3 CNN Externe Diaspora Român prins între două TIR-uri, în Italia. Medicii au încercat minute în șir să îl resusciteze

Român prins între două TIR-uri, în Italia. Medicii au încercat minute în șir să îl resusciteze

Un român din Italia și-a pierdut viața într-un teribil accident pe o autostradă, miercuri dimineaţă.

Român prins între două TIR-uri, în Italia. Medicii au încercat minute în șir să îl resusciteze
Sursa foto: Giornale di Brescia
de Alexandra Dima    |    23 Feb 2022   •   13:57

Tragedia a avut loc pe autostrada A4 din provincia Brescia, dimineaţă la ora 8:00. Românul care conducea o dubă, a fost prins ca într-o menghină între două TIR-uri, între localitățile Rivoltella di Desenzano și Centenaro di Lonato.

Martorii accidentului au declarat că duba în care ar fi fost doi muncitori, a fost blocată între cele două TIR-uri care s-au tamponat.

Șoferul dubei a fost resuscitat minute în șir și a fost nevoie de un elicopter pentru a fi dus de urgență la spitalul din Brescia. Muncitorii au suferit şi ei răni grave. Unul dintre ei, aflat pe bancheta din dreapta a dubei, a fost transportat la spital.

Starea românului s-a agravat şi mai mult, iar medicii nu au mai putut face nimic ca să-l salveze. Presa locală spune că șoferul decedat este un cetăţean român în vârstă de 39 de ani, rezident al provinciei Verona din Veneto.

Şoferii celor două TIR-uri au scăpat cu răni uşoare, scrie Giornale di Brescia.

×
Subiecte în articol: Italia brescia
Parteneri
E oficial! Toate pensiile vor fi livrate înainte de Paşte
x close