Antena 3 CNN Externe Diaspora Un copil român a fost împușcat mortal în parcarea unei stații de metrou din Roma

Un copil român a fost împușcat mortal în parcarea unei stații de metrou din Roma

Un băiat român de numai 14 ani a fost împușcat mortal, în timpul nopții, în parcarea unei stații de metrou din Roma.

de Naty Badea    |    13 Ian 2024   •   12:59

Un băiat român, în vârstă de numai 14 ani, a fost împușcat mortal, în parcarea unei stații de metrou din Roma, azi-noapte, în jurul orei 03:00

Anchetatorii au ca principală pistă că ar fi o reglare de conturi între două bande, legat de droguri sau de furturi.

Se pare că băiatul se întâlnise cu câteva ore înainte cu alți prieteni sau rivali într-un bar, acolo unde s-a iscat o ceartă între ei, iar două ore mai târziu și-ar fi dat întâlnire pentru a rezolva problema. Cel care l-a împușcat pe băiatul român ar fi minor, însă toate aceste informații sunt neconfirmate oficial deocamdată.

 La fața locului, au ajuns de urgență carabienierii și mai multe echipaje medicale, însă toate încercările de salvare a minorului au fost în zadar.

 

×
Subiecte în articol: copil român impuscat mortal Italia
Parteneri
Ministrul Mediului explicaţii cu privire la praful saharian
x close