Doi români, în vârstă de 29 și 26 de ani, au fost arestați după mai multe etape intermediare la Roma și în Turcia, când au ajuns la Palermo având în bagaje aproape 64 de kilograme de tutun fabricat. După verificările efectuate de Garda de Finanțe și de vameşii italieni, ambii au fost reţinuţi şi duși la închisoare.
Cei doi au sosit la Palermo, după mai multe escale, cu trei valize pline cu țigări de contrabandă. Ofițerii de la poliția financiară au arestat doi români, în vârstă de 29 și 26 de ani, pe aeroportul Falcone Borsellino. Aceștia au fost prinși cu 64 de kilograme de tutun produs în străinătate, destinate să ajungă pe piaţa din Italia, relatează Palermotoday.
Verificarea a fost efectuată de Poliția Financiară a Comandamentului Provincial, cu sprijinul personalului Agenției Vamale și Monopolurilor. Agenţii au observat că cei doi tineri se comportau suspect, pentru că ar fi furnizat "declarații contradictorii cu privire la motivul călătoriei și la destinația finală".
O altă sursă de suspiciuni în rândul poliţiştilor și al vameşilor a fost traseul urmat de cei doi, care plecaseră din Turcia înainte de a se opri iniţial la Roma pentru a ateriza apoi pe aeroportul din Palermo. La finalul percheziției, au fost confiscate aproape 4.000 de pachete de țigări ilegale.
Cei doi români au fost apoi identificați și arestați în flagrant delict sub acuzația de trafic de tutun. Ambii au fost încătușați și duși la închisoare, unde vor rămâne până la noi decizii din partea procurorilor.