Antena 3 CNN Externe Diaspora Noi reguli pentru românii care vor să călătorească în Canada

Noi reguli pentru românii care vor să călătorească în Canada

Noi reguli pentru românii care vor să călătorească în Canada
Sursa foto: Foto: Pixabay.com
05 Iun 2018   •   16:55

Canada impune noi reguli pentru românii care vor să călătorească fără viză în această țară. Noile măsuri arată că doar românii care au pașapoarte electronice vor mai putea solicita obținerea Autorizației Electronice de Călătoria eTA.

”Începând cu data de 5 iunie 2018, orele 12:30 (ora României), cetățenii români care intenționează să călătorească în Canada fără viză vor putea solicita acordarea eTA numai în baza unui pașaport simplu electronic (cu date biometrice).

În consecință, pașapoartele simple temporare și pașapoartele simple care nu conțin date biometrice (din penultima generație, eliberate până la începutul anului 2010, cu termen de valabilitate de 10 ani) nu vor mai fi acceptate în vederea eliberării eTA. Măsura a fost adoptată în urma dialogului constant, din ultimele luni, cu partea română pe această temă”, a transmis MAE prin intermendiul unui comunicat.

De asemenea, autorizațiile eTa obținute începând cu data de 1 decembrie 2017, în baza unor pașapoarte simple temporare sau pașapoarte simple nebiometrice, vor fi anulate de către autoritățile canadiene, care urmează să notifice individual în acest sens toți cetățenii români aflați într-o astfel de situație, prin intermediul adresei de email furnizate la momentul solicitării eTA.

”În cazul cetățenilor români aflați în tranzit aerian la ora intrării în vigoare a noii măsuri, autorităţile canadiene au informat că vor analiza individual acordarea dreptului de intrare în Canada cetățenilor români care au primit eTA în baza unui pașaport simplu temporar sau a unui pașaport simplu nebiometric. Menționăm că cetățenii români care au obținut eTA în baza unor pașapoarte simple temporare sau simple nebiometrice și care, anterior datei de 5 iunie 2018, orele 12:30 (ora României), au intrat și se află în prezent pe teritoriul Canadei nu sunt afectați de noua măsură”, mai scrie MAE.

 

×
Subiecte în articol: Canada
Parteneri
Sancţiuni pentru medicii care duc pacienţii de la stat la privat
x close