Antena 3 Externe Diaspora Patru români, arestaţi în Italia pentru o crimă inspirată din filmele de groază

Patru români, arestaţi în Italia pentru o crimă inspirată din filmele de groază

de M.Z.    |    14 Mai 2016   •   08:20

Patru români au fost arestaţi în Italia pentru o crimă inspirată parcă din filmele horror. Aflaţi sub influenţa drogurilor, alături de alţi doi italieni, românii au torturat şi au ucis în bătaie un om, pentru că avea restanţe la plata chiriei. 

Strigătele victimei au fost auzite de vecini, însă alarma a fost dată prea târziu pentru a-i mai salva viaţa. 

O oră şi jumătate a strigat victima după ajutor, după ce a fost atacată şi torturată câteva ore de şase oameni aflaţi sub influenţa drogurilor. 

Mohamed Habassi a fost ucis în bătaie pentru că refuza să îşi plătească chiria restantă unei grupări infracţionale din care fac parte şi români. 

Când au ajuns, alertaţi de un vecin care i-a auzit strigătele, poliţiştii nu au mai putut face nimic pentru bărbatul de 34 de ani. Legiştii spun că suferise orori greu de imaginat. 

În ceea ce îi priveşte pe criminali, unul a fost prins la faţa locului de poliţişti, iar câteva ore mai târziu a mai fost arestat şi un complice. 

Celor patru români, anchetatorii le-au luat urma în două zile. Acum, ei sunt arestaţi şi vor fi interogaţi de procurori. 

×
Subiecte în articol: romani crima chirie

Rămâi la curent cu ce se întâmplă în lume şi când stai pe Facebook. Urmăreşte pagina Ştiri Externe!

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0744.882.200 pe Whatsapp

Parteneri
x close