Necropsia Denisei, escorta româncă ucisă în Italia, a furnizat o surpriză de proporții anchetatorilor din acest dosar, transmite Antena 3 CNN.
Rezultatele medicilor legiști pun la îndoială mărturia suspectului arestat, Vasile Furmuzache.
Cuțitul invocat de suspectul Furmuzache nu se potrivește cu urmele descoperite de legiști
"Autopsia Denisei Păun, realizată sâmbătă, contrazice versiunea pe care Vasile Frumuzache a susținut-o în fața anchetatorilor în legătură cu faptele petrecute în noaptea crimei.
Medicii legiști au constatat că mutilarea victimei s-a produs cu o armă care nu corespunde cuțitului de bucătărie pe care l-a invocat suspectul român. Ar fi vorba, de fapt, despre o armă albă cu lamă lungă, posibil o macetă sau un satâr.
Anchetatorii vor face noi cercetări în locul unde au fost găsite trupurile neînsuflețite ale celor două femei, în căutarea mai multor indicii. Anterior, oamenii legii au găsit două cuțite incendiate și patru telefoane mobile, dintre care unul era ascuns sub scaunul din mașina românului.
Între timp, soția și cei doi copii ai suspectului au fost duși într-o locație protejată, pentru a fi ferită de eventuale gesturi de răzbunare. În plus, locuința lui Furmuzache este pusă sub sechestru și la dispoziția procurorilor pentru percheziții ulterioare.
Suspectul, atacat în închisoare de ruda unei alte victime
Românul se află în acest moment la închisoare, în izolare, după ce a fost atacat de vărul Anei Maria Andrei, femeia ucisă în vara anului 2024.
Furmuzache este acuzat și de această crimă, cadavrul celei de-a doua victime fiind găsit recent de autorități în zona unde a fost descoperit și corpul Denisei Păun.
În prezent, anchetatorii verifică o listă cu zeci de nume de femei dispărute în ultimii cinci ani în zona Toscana, dar și în zona Trapani, în Sicilia, pentru a stabili dacă Vasile Frumuzache mai are și alte victime la activ.
De asemenea, ancheta încearcă să clarifice dacă acest suspect a avut un complice la comiterea crimelor", a relatat Naty Badea, corespondent Antena 3 CNN.
Denisa, românca dispărută în Italia, a fost găsită moartă
Maria Denisa Păun, escorta româncă în vârstă de 30 de ani, care a dispărut pe 15 mai din orașul italiana, a fost găsită fără viață, săptămâna aceasta, într-o zonă izolată din apropierea unei ferme abandonate din Montecatini Terme.
Un român de 32 de ani, agent de pază, a recunoscut că a ucis-o.
Vasile Frumuzache a fost reținut miercuri și și-a recunoscut fapta. "Mă șantaja, de aceea am ucis-o", le-a spus Frumuzache anchetatorilor.
Acest bărbat român este căsătorit, are doi copii și locuiește în Monsummano Terme.
Potrivit anchetei carabinierilor conduși de procurorul Luca Tescaroli, Denisa ar fi fost strangulată chiar în seara dispariției, în camera 101 a hotelului Ferrucci, unde primea clienți.
Trupul neînsuflețit al victimei a fost găsit miercuri într-o zonă greu accesibilă. Cadavrul mutilat era ascuns printre mărăcini.
Într-un comunicat, procurorul Tescaroli subliniază că identificarea și reținerea românului s-au bazat pe probele furnizate de camerele de supraveghere, pe datele telefonice și pe GPS-ul mașinii Volkswagen Golf a suspectului.
Potrivit datelor anchetatorilor, Maria Denisa Paun ar fi petrecut ultima noapte cu un client în camera din Prato unde era cazată și unde sosise de trei zile. În zilele următoare trebuia să meargă la Bologna pentru alți clienți, dar a murit înainte să ajungă acolo.
Din informațiile recuperate din telefonul ei, reiese că în noaptea de 15 mai Denisa și-a sunat mama la ora 23:30, apoi a vorbit de două ori la telefon cu un bărbat de origine română. Acestea sunt ultimele contacte cunoscute înainte ca telefonul să fie închis.