Antena 3 CNN Externe Diaspora Ucigașul Denisei a mărturisit că a mai omorât o femeie, tot româncă, anul trecut. Le-a îngropat în același loc

Ucigașul Denisei a mărturisit că a mai omorât o femeie, tot româncă, anul trecut. Le-a îngropat în același loc

I.C.
1 minut de citit Publicat la 19:05 05 Iun 2025 Modificat la 19:35 05 Iun 2025
Copia di Progetto senza titolo - 2025-06-05T130900.324
Ucigașul Denisei a mărturisit că a mai omorât o femeie, tot româncă, anul trecut. Foto: Facebook

Vasile Frumuzache, de 32 de ani, care a fost reținut miercuri pentru uciderea Denisei, românca de 30 de ani care a dispărut la jumătatea lunii mai, în Italia, a recunoscut în fața procurorilor că a mai comis o crimă. Victima este o altă femeie, tot româncă și care lucra tot ca escortă, dispărută în august 2024 în Montecatini Terme, scrie Corriere della Sera.

Vasile le-a spus anchetatorilor unde pot găsi trupul celei de-a doua victime: lângă cabana unde fusese deja descoperit cadavrul Denisei. În garajul lui, poliția a găsit și BMW-ul celeilalte femei.

El a fost reținut miercuri și a mărturisit pe loc că a omorât-o pe Denisa. Acesta spune că Denisa, care lucra ca escortă, l-a șantajat.

„Când i-am spus că sunt agent de pază și că sunt căsătorit, ea mi-a zis că poate ajunge la soția mea, cu ajutorul altor persoane, și mi-a cerut 10.000 de euro ca să păstreze tăcerea”, a spus Frumuzache, la audieri.

În fața procurorului-șef Luca Tescaroli, Vasile a povestit tot ce s-a întâmplat în noaptea de 15 spre 16 mai. A contactat-o pe Denisa printr-o aplicație de întâlniri și s-au văzut la hotelul Ferrucci, unde au avut un raport sexual. 

După aceea – potrivit propriilor declarații – a strangulat-o, i-a tăiat capul cu un cuțit, a pus corpul într-un sac de gunoi și apoi într-un troler, ca să îl poată transporta. A doua zi dimineață, i-a dat foc capului în grădina casei sale, folosind benzină și lemne.

Denisa ar fi fost ucisă chiar în seara în care a dispărut, în camera 101 a hotelului Ferrucci – locul unde obișnuia să-și primească clienții.

 

Ştiri video recomandate
×
Etichete: romanca ucisa itaia

Fanatik

Antena Sport

Observator News

Parteneri
x close