Antena 3 CNN Externe Diaspora Un român a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru trafic de droguri, în Cambodgia

Un român a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru trafic de droguri, în Cambodgia

Un român a fost condamnat la închisoare pe viaţă pentru trafic de droguri, în Cambodgia
Sursa foto: Foto: pixabay.com
de M.Z.    |    09 Mai 2017   •   12:29

Un cetăţean român a fost condamnat marţi de un tribunal din Cambodgia la închisoare pe viaţă pentru trafic de droguri, informează Xinhua. 

Românul Adrian-Călin Varadi, în vârstă de 40 de ani, a fost arestat pe 14 august 2016 pe aeroportul internaţional din Phnom Penh, la sosirea din Brazilia, având ascunse în bagaj 4,96 kg de cocaină. 

Împreună cu Varadi a fost condamnat şi cetăţeanul nigerian Chukwuemeka Ibe, 35 de ani, arestat în aceeaşi zi în timp ce aştepta în camera de hotel să-i fie predate drogurile, pe care urma să le transporte în ţara vecină Thailanda. 

Cei doi au fost inculpaţi pentru ”transport ilegal de droguri”, în baza legii cambodgiene privind drogurile, se precizează în sentinţa citită de judecătorul Im Vannak de la tribunalul municipal din Phnom Penh. 

”Instanţa a decis să-i condamne pe fiecare la închisoare pe viaţă şi la plata unei amenzi de 40 milioane de riel (10.000 de dolari)”, se arată în sentinţă. 

La procesul desfăşurat luna trecută, Varadi şi-a recunoscut vinovăţia. În schimb, nigerianul s-a declarat nevinovat, susţinând că nu ştia că în pachetul pe care urma să-l primească se aflau droguri. 

Potrivit legislaţiei cambodgiene, termenul în care condamnaţii pot face recurs este de o lună.

Sursă: Agerpres
×
Subiecte în articol: roman droguri cambodgia
Parteneri
Facturi Hidroelectrica, anunțul companiei pentru clienţi
x close