Un român în vârstă de 38 de ani și-a ținut ostatică iubita de 31 de ani timp de mai multe ore, luni seară, în localitatea Hoevenen, Belgia. Doar după intervenţia trupelor speciale care au pătrus în locuinţa bărbatului, acesta a fost arestat.
La scurt timp după ora 20:00, poliţia belgiană a primit un apel de urgență de la membrii familiei care vizitau un bărbat român. La un moment dat, s-a iscat o ceartă între cei prezenţi și românul i-a amenințat cu un cuțit. Majoritatea persoanelor prezente au reuşit să scape din locuinţa agresorului, dar iubita acestuia în vârstă de 31 de ani a rămas blocată înăuntru, relatează presa din Belgia.
Poliţia locală a chemat de urgenţă unitățile speciale ale poliției federale care au sosit însoţiţi de negociatori. Au urmat discuţii îndelungate între negociatori şi român care a refuzat să o elibereze pe femeia ostatică. În cele din urmă, forțele de intervenție au pătruns în casă și l-au reținut fără a fi necesară o operaţiune violentă.
Deși oficialii nu au confirmat în mod explicit că este vorba despre o luare de ostatici în sens juridic, aceștia au recunoscut că bărbatul s-a baricadat în locuință și era înarmat.
Din primele cercetări se pare că respectivul conflict a izbucnit din motive financiare, pentru că românul, nemulțumit că un cunoscut nu îi returna o datorie, ar fi avut un conflict verbal și fizic cu acesta chiar în seara respectivă.
Aceste informaţii au fost furnizate de iubita românului care iniţial nu a putut fi audiat deoarece nu exista disponibil niciun interpret de limbă română. Bărbatul se află în arest în Belgia şi va trebui să răspundă acum în faţa judecătorilor pentru faptele sale.