Antena 3 CNN Externe Discursul ISTORIC al Regelui Albert al II-lea al Belgiei. Ce a spus suveranul cu o zi înainte de ceremonia de abdicare

Discursul ISTORIC al Regelui Albert al II-lea al Belgiei. Ce a spus suveranul cu o zi înainte de ceremonia de abdicare

 Discursul ISTORIC al Regelui Albert al II-lea al Belgiei. Ce a spus suveranul cu o zi înainte de ceremonia de abdicare
Sursa foto: Foto: AP/Agerpres
20 Iul 2013   •   20:44
Regele Albert al II-lea al Belgiei şi-a luat rămas bun, sâmbătă, şi i-a îndemnat pe belgieni la "coeziune", în condiţiile în care există disensiuni puternice între flamanzi şi valoni. Regele le-a cerut supuşilor săi să fie uniţi în jurul fiului său mai mare Philippe, care urcă pe tron duminică, de Ziua Naţională a Belgiei, relatează AFP.

Regele Albert al II-lea abdică mâine după 20 de ani de domnie. Fiul său, prinţul Phillipe, va prelua coroana la vârsta de 53 de ani.

După 20 de ani domnie, Albert al II-lea a susţinut, ca rege, un ultim discurs sobru, pe un ton grav şi totodată optimist. Belgia poate "înfrunta viitorul cu încredere", deoarece a "găsit un nou avânt atât pe plan intern, cât şi european" în ultimii ani, a declarat el, în acest discurs televizat.

Albert al II-lea le-a cerut belgienilor să "îi înconjoare pe viitorul rege" şi pe "viitoarea regină Mathilde" cu o "colaborare activă" şi "susţinerea" lor. "Vor forma un excelent cuplu în serviciul ţării noastre şi se vor bucura de toată încrederea mea", a dat el asigurări.

Regele, a cărui domnie a fost marcată de două mari crize politice între flamanzi şi francofoni, a recunoscut că Belgia nu este "întotdeauna uşor de guvernat". Din fericire, "simţul compromisului constructiv" al majorităţii liderilor săi politici i-a permis să depăşească obstacolele şi să se transforme "dintr-un stat unitar într-un stat federal".

"Sunt convins că păstrarea coeziunii statului nostru federal este vitală, nu doar pentru calitatea vieţii noastre împreună (...), ci şi pentru păstrarea bună stării noastre a tuturora", a adăugat el.

Ceremonia de abdicare va avea loc la Palatul Regal. Înainte de asta, întreaga familie va asista la slujba de duminică ce va avea loc la catedrala a sfinţilor Mihael şi Gudula. Apoi, prinţul Phillipe va fi încoronat în faţa Parlamentului.

Experţii spun că momentul ales de rege pentru abdicare este unul propice pentru că ţara se află acum într-o stare de stabilitate. 

×
Parteneri
Sondajul care cutremură scena politică. Se schimbă tot
x close