
În cadrul celei de-a doua runde de negocieri de pace desfășurate pe 2 iunie 2025 la Istanbul, Rusia a prezentat Ucrainei un memorandum care detaliază două opțiuni pentru un armistițiu, potrivit The Moscow Times.
Opțiunea 1: Retragerea teritorială completă
Această variantă solicită ca Ucraina să se retragă complet din regiunile Donețk, Luhansk, Zaporijia și Herson — teritorii parțial ocupate de Rusia, dar revendicate integral de Moscova. Un armistițiu de 30 de zile ar intra în vigoare odată cu începerea retragerii trupelor ucrainene, care ar trebui să se repoziționeze la o distanță convenită față de granița cu Rusia.
Opțiunea 2: „Pachetul de propuneri”
Această opțiune nu impune explicit cedarea imediată a teritoriilor, dar include o serie de cerințe ample:
• Interzicerea imediată a mobilizării militare ucrainene și inițierea demobilizării;
• Încetarea completă a ajutorului militar extern, a schimbului de informații și a sprijinului prin satelit către Ucraina;
• Garanția că nu vor fi desfășurate operațiuni de sabotaj pe teritoriul Rusiei;
• Amnistie bilaterală pentru civilii reținuți de ambele părți;
• Organizarea de alegeri prezidențiale și parlamentare în Ucraina în termen de 100 de zile de la ridicarea legii marțiale;
• Retragerea personalului militar străin din Ucraina și restricționarea mișcărilor forțelor ucrainene, cu excepția retragerii din zonele de frontieră.
Pentru încheierea războiului, Rusia are mai multe cereri suplimentare.
Memorandumul include și alte solicitări, considerate de Kiev și aliații săi occidentali ca fiind inacceptabile:
• Recunoașterea internațională a suveranității Rusiei asupra regiunilor ocupate, inclusiv Crimeea;
• Angajamentul formal al Ucrainei de a nu adera la nicio alianță militară sau coaliție;
• Acordarea statutului oficial limbii ruse în Ucraina;
• Ridicarea tuturor sancțiunilor existente între cele două țări și angajamentul de a nu impune altele noi;
• Reluarea tranzitului de gaze naturale rusești prin Ucraina și restabilirea completă a relațiilor economice, diplomatice și de transport;
• Renunțarea reciprocă la revendicările privind daunele de război;
• Restricții privind dimensiunea și structura armatei ucrainene;
• Interzicerea „glorificării sau promovării nazismului și neonazismului” și dizolvarea partidelor naționaliste;
• Confirmarea statutului non-nuclear al Ucrainei;
• Eliminarea restricțiilor legale asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene afiliate Patriarhiei Moscovei.
Până în prezent, oficialii ucraineni nu au comentat public conținutul acestui memorandum.
După întâlnirea dintre cele două părți, oficialii de la Kiev au declarat ca nu a fost discutat conținutul memorandumului, însă au fost stabilite unele angajamente, precum schimbul de prizonieri și de trupuri ale soldaților morți din ambele tabere. Ar urma ca Rusia și Ucraina să schimbe 1.200 de prizonieri, cel mai mare schimb de prizonieri până în prezent, după ce anterior a mai existat un schimb de 1.000 de prizonieri după prima rundă de negocieri de luna trecută.
Document. Cum arată memorandumul dat de ruși ucrainenilor și care sunt cerințele lui Putin pentru pacea în Ucraina
Propunerile Federației Ruse (Memorandum) privind soluționarea crizei ucrainene
Secțiunea I
Principalii Parametri ai Acordului Final
1. Recunoașterea juridică internațională a aderării la Federația Rusă a Crimeei, republicilor LPR și DPR, precum și a regiunilor Zaporijia și Herson; retragerea completă a Forțelor Armate ale Ucrainei (FAU) și a altor formațiuni armate ucrainene din aceste teritorii;
2. Statutul de neutralitate al Ucrainei, care presupune renunțarea la aderarea la alianțe și coaliții militare, precum și interzicerea oricărei activități militare a țărilor terțe pe teritoriul Ucrainei, inclusiv desfășurarea de formațiuni armate străine, baze militare și infrastructură militară;
3. Încetarea aplicării și refuzul de a încheia în viitor tratate și acorduri internaționale care sunt incompatibile cu prevederile acestei Secțiuni;
4. Confirmarea de către Ucraina a statutului său de stat non-nuclear, cu interzicerea directă a primirii, tranzitului și desfășurării de arme nucleare sau alte arme de distrugere în masă pe teritoriul său;
5. Stabilirea unei limite asupra numărului Forțelor Armate Ucrainene și altor formațiuni militare, precum și asupra cantității și tipurilor de arme și echipamente militare și a specificațiilor acestora; desființarea formațiunilor naționaliste ucrainene din cadrul FAU și Gărzii Naționale;
6. Asigurarea deplină a drepturilor, libertăților și intereselor populației vorbitoare de limbă rusă; acordarea limbii ruse a unui statut oficial;
7. Interzicerea prin lege a glorificării și propagandei nazismului și neonazismului; dizolvarea organizațiilor și partidelor naționaliste;
8. Ridicarea tuturor sancțiunilor economice existente și respingerea introducerii de noi sancțiuni, interdicții și măsuri restrictive între Federația Rusă și Ucraina;
9. Soluționarea problemelor complexe legate de reunificarea familiilor și persoanele strămutate;
10. Renunțarea la revendicările reciproce legate de pagubele cauzate de ostilități;
11. Ridicarea restricțiilor asupra Bisericii Ortodoxe Ucrainene;
12. Restaurarea treptată a relațiilor diplomatice și economice (inclusiv tranzitul de gaze), a transportului și a altor tipuri de comunicare, inclusiv cu țări terțe.
Secțiunea II
Condiții pentru Încetarea Focului
Opțiunea 1:
Începerea retragerii complete a FAU și a altor formațiuni armate ucrainene de pe teritoriul Federației Ruse, inclusiv din regiunile DPR, LPR, Zaporijia și Herson, și repoziționarea lor la o distanță față de granițele Federației Ruse stabilită de comun acord, în conformitate cu un regulament aprobat.
Opțiunea 2: „Pachet de Propuneri”
1. Interzicerea repoziționării FAU și a altor formațiuni militare ucrainene, cu excepția mișcărilor pentru retragerea la distanța agreată de granița Federației Ruse;
2. Încetarea mobilizării și începerea demobilizării;
3. Încetarea livrărilor externe de produse cu scop militar și a ajutorului militar străin acordat Ucrainei, inclusiv serviciile de comunicații prin satelit și datele de informații;
4. Excluderea prezenței militare străine pe teritoriul Ucrainei, încetarea participării specialiștilor străini în operațiunile de luptă de partea Ucrainei;
5. Garanții din partea Ucrainei că va renunța la activități de sabotaj și subversiune împotriva Federației Ruse și a cetățenilor săi;
6. Crearea unui Centru bilateral de Monitorizare și Control al Încetării Focului;
7. Amnistie generală (pentru „prizonierii politici”) și eliberarea persoanelor reținute;
8. Ridicarea legii marțiale în Ucraina;
9. Anunțarea datei alegerilor prezidențiale și parlamentare în Ucraina, care trebuie să aibă loc cel târziu la 100 de zile de la ridicarea legii marțiale;
10. Semnarea Acordului privind implementarea prevederilor din Secțiunea I.
Secțiunea III
Succesiunea Pașilor și Calendarul
1. Începerea lucrului la textul Acordului;
2. Declararea unui armistițiu de 2–3 zile pentru colectarea corpurilor celor decedați din „zona gri”;
3. Transferul unilateral de către partea rusă a 6.000 de corpuri ale soldaților FAU;
4. Semnarea unui Memorandum privind încetarea focului, cu date specifice pentru îndeplinirea tuturor prevederilor sale și cu o dată desemnată pentru semnarea viitorului Acord de reglementare finală (denumit în continuare „Acordul”);
5. Începând cu retragerea FAU, se instituie un regim de încetare a focului pentru 30 de zile. În această perioadă, trebuie finalizată retragerea completă a unităților FAU de pe teritoriul Federației Ruse și implementarea integrală a „acordului pachet”;
6. Organizarea alegerilor și formarea organelor guvernamentale pe teritoriul Ucrainei;
7. Semnarea Acordului;
8. Aprobarea Acordului semnat printr-o rezoluție obligatorie a Consiliului de Securitate al ONU;
9. Ratificarea, intrarea în vigoare și implementarea Acordului.