x close

Doi jihadişti ISIS au fost arestați în Turcia. Bărbații intenţionau să comită un atentat în Europa

de A.M.P    |    11 Feb 2017   •   20:03
Doi jihadişti ISIS au fost arestați în Turcia. Bărbații intenţionau să comită un atentat în Europa  482 Foto: Agerpres/EPA

Un danez de origine libaneză şi un suedez de origine irakiană, bănuiţi că plănuiau să comită un atentat în Europa în numele grupării jihadiste Statul Islamic (SI), au fost arestaţi cu zece zile în urmă în sudul Turciei, a anunţat sâmbătă agenţia turcă Dogan, scrie Agerpres.

Cei doi posibili terorişti, în vârstă de 35 şi respectiv 38 de ani, au fost antrenaţi în Siria şi s-ar fi alăturat jihadiştilor în urmă cu aproximativ trei ani.

Serviciul de informaţii suedez a confirmat că în Turcia a fost arestat un cetăţean suedez suspectat de terorist.

Tot sâmbătă, presa turcă a anunţat că autorul atacului terorist comis în noaptea de Anul Nou într-un club din Istanbul, uzbecul Abdulkadîr Maşaripov, şi-a recunoscut fapta.

În vârstă de 34 de ani, el a fost arestat pe 16 ianuarie la Istanbul împreună cu alte patru persoane. Acel atentat revendicat de gruparea Statul Islamic s-a soldat cu 39 de morţi, atât turci cât şi străini.

Citeşte mai multe despre:

terorism ISIS
Parterneri
Parterneri
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Nu, multumesc Accept
sati