Antena 3 CNN Externe Doi producători de film germani au cumpărat drepturile de ecranizare a unei biografii despre papa Benedict al XVI-lea

Doi producători de film germani au cumpărat drepturile de ecranizare a unei biografii despre papa Benedict al XVI-lea

Doi producători de film germani au cumpărat drepturile de ecranizare a unei biografii despre papa Benedict al XVI-lea
Sursa foto: Foto: Mediafax/AFP
01 Dec 2012   •   13:25

Doi producători de film germani au cumpărat drepturile de ecranizare a unei biografii despre papa Benedict al XVI-lea, care va fi lansată în curând de jurnalistul Peter Seewald, autorul a trei volume bestseller ce cuprind interviuri cu suveranul pontif, informează Reuters.
   
Compania Odeon Film spune că producătorii Marcus Mende şi Peter Weckert vor face acest film pe baza biografiei care va fi lansată de Peter Seewald la începutul anului 2014.
   
Seewald a mai publicat trei volume cu interviuri cu papa Benedict - două pe când acesta era cardinalul Joseph Ratzinger şi unul după ce a devenit suveran pontif. Cărţile au oferit publicului detalii despre viaţa şi gândurile unui "teolog timid", care a devenit între timp şeful Bisericii romano-catolice.
   
Nu se ştie deocamdată cine va juca rolul papei în noul film biografic, care va prezenta aspecte din viaţa şi cariera lui Joseph Ratzinger, de la naşterea sa, în 1927, în Marktl am Inn din Bavaria, la perioada în care este papă.
   
Predecesorul papei Benedict, papa Ioan Paul al II-lea, a fost subiectul a zeci de filme documentare realizate în lumea întreagă, dar şi a două filme produse de televiziuni importante din SUA.
   
Benedict al XVI-lea este al 265-lea papă din istorie şi a fost ales şef al Bisericii romano-catolice pe 19 aprilie 2005, în urma decesului papei Ioan Paul al II-lea, pe 2 aprilie 2005.

×
Parteneri
Românii vor avea încă o zi liberă în plus în mini-vacanța de Paște
x close