Antena 3 CNN Externe Doi români implicaţi în dosarul lui Codruţ Marta, arestaţi în SUA

Doi români implicaţi în dosarul lui Codruţ Marta, arestaţi în SUA

Doi români implicaţi în dosarul lui Codruţ Marta, arestaţi în SUA
Sursa foto: Foto: pakistancriminalrecords.com
20 Mar 2014   •   11:37

Doi români implicaţi în dosarul lui Codruţ Marta, fostul şef de cabinet a lui Blejnar, au fost arestaţi în Statele Unite pentru o fraudă comisă în România, în urmă cu doi ani. Cei doi se ascundeau printre membrii unui cult religios pentru a nu fi găsiţi de autorităţi.

Radu Nemeş şi soţia sa Diana, afacerişti din Bacău, erau în vârful afacerii cu produse petroliere în urma căreia statul a fost păgubit cu 15 milioane de euro.

DNA susţine că soţii Nemeş au înfiinţat mai multe societăţi care importau motorină şi o vindeau apoi sub denumirea altor produse inferioare, prin intermediul unor firme fantomă controlate de interpuşi. 

Nemeş evita astfel plata accizelor şi TVA-ului datorat pentru vânzarea motorinei. Pe numele celor doi, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie  a emis mandate de arestare în lipsă, în urmă cu doi ani.

La fel s-a întâmplat şi cu Codruţ Marta, şi el căutat în acelaşi dosar de evaziune fiscală. Fostul şef al Fiscului, Sorin Blejnar este urmărit penal pentru complicitate la evaziune fiscală în dosarul Motorina.





×
Subiecte în articol: Codrut Marta
Parteneri
Judeţul în care a fost instalat primul limitator inteligent de viteză
x close