Antena 3 CNN Externe Doisprezece deţinuţi români au protestat într-o închisoare din Sicilia

Doisprezece deţinuţi români au protestat într-o închisoare din Sicilia

Doisprezece deţinuţi români au protestat într-o închisoare din Sicilia
Sursa foto: Foto: tribune.com.pk
26 Iul 2013   •   22:32

Doisprezece deţinuţi români au protestat, aproximativ 20 de ore, blocându-se în celula unei închisori din Sicilia, denunţând condiţiile de încarcerare, protestul încetând după intervenţia consulului României, anunţă autorităţile italiene, citate de Mediafax.
   
Cei 12 români au denunţat condiţiile din Penitenciarul sicilian Poggioreale, unde sunt în total 2.800 de deţinuţi, deşi sunt doar 1.500 de locuri.
  
Protestul a început joi dimineaţă, cei 12 blocându-se într-o celulă, unde au făcut zgomote cu obiectele pe care le-au avut la îndemână.
   
Potrivit Poliţiei penitenciare din Italia, deţinuţii au renunţat la protest vineri în jurul orei 4.00 dimineaţa (5.00, ora României), după intervenţia unui judecător de supraveghere, a procurorului general italian şi a consulului României la Palermo.
  

×
Parteneri
Se schimbă regulile la ITP! Klaus Iohannis a promulgat legea
x close